Saturday, October 31, 2015

Un Grup De Elefanți Furioși Atacă În Plină Stradă Un Motociclist !!!

Când ne gândim la elefanți, ne gândim la ființele acelea greoaie pe care noi cei ce trăim în Europa le vedem foarte rar și în locuri special amenajate cum ar fi grădinile zoologice sau la circ. Dar iată că în unele părți ale lumii, elefanții trăiesc practic printre oameni și te poți trezi cu un elefant ziua în amiaza mare chiar pe drumul unde circul liniștit cu mașina.

După cum veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos situația de care vă vorbeam a avut loc zilele trecute când pe un drum din Thailanda în fața trecătorilor au început să apara un grup de elefanți. Aceștia nu dădeau semne să facă prea multă zarvă și te-ai fi așteptat să elibereze drumul și să își continue traseul prin pădure.

Lucrurile nu au stat întocmai așa. La un moment dat se poate observa că apare în cadru un motociclist care se pare că îi agită pe elefanți. Acesta în primă fază nu își dă seama ce pericol îl poate pândi și își continuă drumul fără să se îngrijoreze. Dar elefanții nu sunt de acord cu asta și într-o viteză la care nu te-ai aștepta din partea unui asemenea mastodont de câteva tone îl înconjoară pe sărmanul motociclist.

Acesta scapă motorul de sub control și se aruncă în șanț în încercarea de a scăpa de furia elefanților care l-au încnjurat și care erau gata de acțiune cu trompele lor dacă ar mai fi făcut vreo mișcare. Astfel se pare că elefantul nu este chiar atât de inofensiv pe cât își are renumele ci în situații precum aceasta poate fi de-a dreptul periculos mai ales datorită dimensiunilor sale.

Își Aștepta Iubita În Scaun Cu Rotile În Fața Altarului - DAR Când S-a Deschis Ușa Nu M-am Putut Abține Din Plâns !!!

Majoritatea femeior visează la ziua nunții încă de când sunt mici. În momentul în care acestea simt că și-au găsit alesul imagininea acestei zile cu adevărat speciale devine tot mai puternică în mintea lor și se gândesc intens la momentul în care vor păși în fața altarului pentru a-și uni destinele pentru totdeauna. Povestea pe care o veți vedea în imaginile din clipul de mai jos este un exemplu de voință, putere și determinare pentru fiecare dintre noi și vă mărturiesesc faptul că nu am putut rezista până la final emoțiilor pe care mi le-a trezit vizionarea acestui clip.

Jenifer Darmon era o fată care visa și ea la ziua nunții la fel ca oricare alta dar viața ei avea să ia o întorsătură neașteptată în anul 2008 când alături de prietenul ei Mike Belawitz au suferit un grav accident de mașină. În urma acestuia bărbatul a scăpat însă Jenifer a avut cel mai mult de suferit rămânând paralizată. Din momentul acela viața ei s-a schimbat, dar Mike a rămas mereu aproape lângă ea și a ajutat-o să depășească starea emoțională în care se afla după nefericitul eveniment.

Cu toate că au hotărât să se căsătorească mai repede, Jenifer a amânat momentul spunând că la nunta ei vrea să meargă din nou. Doctorii nu i-au dat nici o șansă la început spunând că este practic imposibil acest lucru, dar ea nu s-a dat bătută. A început un intens program de recuperare și cu multă voință a început ușor, ușor să se deplaseze cu un cadru.

În ziua cea mare Mike a așteptat-o vizibil emoționat în fața altarului. Iubita lui a apărut pe ușă înconjurată de fratele și tatăl ei dar mergând pe propriile picioarea chiar dacă cu puțin ajutor din partea lor. Distribuie și tu povestea aceasta emoționantă dacă crezi că nimic nu este imposibil pe lumea asta și că nu trebuie să renunți niciodată.

Și-a Luat Mobilă De Bucătărie Dar A Montat-o În Dormitor - Când Am Văzut Ce Iese Am Zis Că Nu E Adevărat !!!

În zilele noastre în magazinele mari se găsesc obiecte de mobilier pe toate gusturile. Acestea sunt de la cele mai accesibile prețuri până la anumite valori pe care nici măcar nu le poți privi nici vorbă de cumpărat. În cele ce urmează în imaginile din videoclipul de mai jos veți vedea cum un bărbat a realizat cea mai utilă și mai inedită piesă de mobilier cumpărând câteva rafturi de bucătărie foarte ieftine.

Acesta a luat de la Ikea câteva rafturi pentru bucătărie. Ajuns acasă cu ele le-a dus direct în dormitor și lucrul asta a părut foarte ciudat, dar stați să vedeți ce l-a dus mintea mai departe. Întotdeauna el și-a dorit un pat asmenea celor regale în care să poate să stea la o înălțime mai mare decât într-unul obișnuit.

Așadar el a format din aceste dulapuri de bucătărie un dreptunghi împreună cu doi pereți ai camerei și a început să construiască un pat pe care pur și simplu nu ai cum să nu ți-l dorești. Acest pat este unul multifuncțional având un spațiu imens de depozitare sub el și o formă pe care cu siguranță nu ai mai întâlnit-o

Soția acestuia a fost pur și simplu încântată de patul pe care bărbatul ei l-a construit. Acesta este ca un adevărat pat regesc atât prin dimensiuni dar și prin aerul pe care ți-l dă atunci când observi spre exemplu treptele create tot din mini-dulapuri de bucătărie cumpărate de la Ikea.

Două Babe Se Ceartă Pe Uliță În Sat, DAR Stai Să Vezi FATALITATE În Final !!!

O vorbă veche spune cum că ”Mare este grădina lui Dumnezeu”, situația pe care o veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos este exact de așa natură să confirme această zicală. Vă avertizăm că imaginile vă pot afecta emoțional deși toată discuția și situația în sine dintre cele două femei are un caracter destul de hilar.

Două femei în vârstă pornesc un conflict verba chiar pe ulița satului unde locuiau. Acestea se acuză reciproc de lucruri făcute nepotrivit cu un anume bărbat. Nu știm dacă acesta este bărbatul uneia dintre cele două sau nu dar cu siguranță acestea sunt rivale în ceea ce îl privește. La un moment dat una dintre cele două femei ia un băț și aruncă după cealaltă fără însă a nimeri ținta.

Cealaltă ridică bățul de jos și între timp mai are loc un schimb de replici dur după care se pare că cele două se potolesc și încearcă fiecare să își vadă de treabă. Dar pe neașteptate femeia care acum avea bățul în mână nu l-a lăsat jos cum ne-am fi așteptat să se întâmple ci l-a aruncat spre cealaltă cu destulă precizie lovind-o direct în cap și creând pentru câteva momente o stare de șoc a acesteia.

Victima a început să se vaite de durere dar în ciuda loviturii destul de puternice a rămas pe picioarele ei amenințând și la îndemnul unei alte femei prezentă de față la conflictul celor două că se va duce a doua zi la poliție pentru a o reclama pe cealaltă scandalagie. Astfel de conflicte probabil se întâmplă destul de des prin satele României mai ales că gelozia este unul dintre principalele motive pentru care se iscă un conflict la noi.

Un Șofer De Camion Circula Cu Bena Ridicată - Stai Să Vezi Ce Pățeste Când Intra-n Intersecție !!!

Acum câțiva ani de zile mai precis în anul 2008 a avut loc un incident grav în zona localității Tâncăbești datorat unui șofer de basculantă a cărei benă aparent s-ar fi ridicat și a acroșat o pasarelă construită peste Drumul Național 1. După ce veți viziona imaginile din videoclipul de mai jos vă veți da seama de consecințele grave care pot rezulta în urma unei astfel de neatenții precum a pățit-o și acest șofer de basculantă.

După cum puteți vedea acest șofer circula cu basculanta cu bena ridicată. În mod normal chiar dacă aceasta s-ar fi blocat în acea poziție el ar fi trebuit să oprească imediat și să rezolve problema sau să ceară asistență asta pentru că reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la treafic.

Bineînțeles că acesta nu a luat nici unul dintre aceste lucruri în considerare și a continuat să conducă basculanta în trafic până a ajuns într-o intersecție aglomerată unde s-a întâmplat fatalitatea. Aici bena basculantei a agățat firele de înaltă tensiune și dacă vă așteptați poate ca acestea să fie smulse sau rupte puteți vedea cum faptul că sunt foarte rezistente a determinat ca basculanta să se răstoarne în mijlocul intersecției.

Incidentul este regretabil dar principalul vinovat este după părerea mea șoferul care nu a luat o decizie înțeleaptă și a ales să continue deplasarea cauzând pagube dintre cele mai mari și blocând intersecția unde s-a răsturnat chiar în mijlocul zilei la o oră de vârf când zona era circulată excesiv.

Primele Declarații Ale Martorilor După Tragedia Petrecută Într-un Club Din București !!!

În seara zilei de vineri 30 octombrie 2015 a avut loc un incendiu devastator într-un club din centrul Bucureștiului în urma căruia a fost înregistrate 30 de persoane decedate și peste 184 rănite, printre care unele dintre acestea extrem de grav. Evenimentul regretabil s-a întâmplat în timpul unui concert. Clubul Colectiv din strada Tăbăcarilor găzduia reprezentația trupei Goodbye to Gravity prilejutiă de lansarea unui album.

Incidentul a avut loc din cauza unor artificii care au fost date în timpul concertului. Scânteile acestora au incendiat buretele fonic de pe stâlpul din fața scenei după cum se poate vedea și în imaginea de mai jos postată de unul dintre participanții la concert pe facebook. Flăcările s-au extins cu repreziciune pe tavanul stabilimentului și de aici până la haos a mai fost doar un singur pas.

Conform primelor declarații ale martorilor pe care le puteți urmări și în imaginile de mai jos se pare că persoanele aflat eîn club au fost cuprinse de o panică în momentul în care au văzut dimensiunile nașteptate ale incidentului și au creat o îmbulzeală spre ieșirea din club, ieșire care se făcea doar pe una dintre ușile aflate la intrare deoarece cealaltă ușă era blocată și a fost deschisă ulterior.

În urma aceste imense tragedii care a zguduit întreaga Românie autoritățile au decretat doliu național pe durata a trei zile începând cu data de 31 octombrie 2015. Tot din declarațiile autorităților se pare că pentru evenimentul pirotehnic din acea seara nu exista nici un fel de autorizație din partea IGSU.

Friday, October 30, 2015

Dansul De Acum 20 De Ani Al Lui Patrick Swayze Împreună Cu Soția Sa Îți Dă Peste Cap Imaginația !!!

Patrick Swayze a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood. Acesta s-a născut în anul 1952 pe data de 18 august în orașul american Houston și a murit în 2009 în Los Angeles. Puțini știu că pe lângă actor acesta a fost și un foarte bun dansator. Dovadă cea mai bună o veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos unde vă dau cuvântul meu de onoare că de a Fred Astaire nu am mai văzut o asemenea lejeritate și pasiune în mișcări.

Reprezentația pe care acesta a dat-o a fost alături de soția sa la evenimentul ce s-a desfășurat în Monte Carlo ”World Music Awards” din anul 1994. Momentul oferit de cei doi a atras admirația tuturor celor prezenți și a intrat în istorie ca unul dintre momentele de seamă ce au avut loc pe scena acestui celebru eveniment ce se desfășoare an de an.

Mișcările care i-au făcut celebrii pe cei doi au fost executate pe melodia faimoasei Whitney Houston ”The man that i need”. Aceasta s-a potrivit ca o mânușă coregrafiei celor doi. Și aptitudinile lor de dansatori s-au văzut prin faptul că parcă pluteau în unele momente atât de lejer se miscau și cu atâta naturalețe. Probabil că în lunga lor căsnicie atipică unu cuplu la Hollywood acesta este și lucrul care i-a ținut mereu aproape și atât de îndrăgostiți unul de celălalt: dansul.

Pe bună dreptate Patrick Swayze a rămas în mintea tuturor ca unul dintre cei mai mari actori dar și cei mai mari dansatori de peste ocean. Pasiunea acestuia pentru actorie dar mai ales pentru dans după cum se poate vedea este una cum rar întâlnim chiar și în zilele noastre.

Bărbatul Asta Încearcă Să Iasă Din Magazin Fără Să Plătească - Stai Să Vezi Ce Lecție Primește !!!

În ultimii ani au apărut din ce în ce mai multe supermarketuri în întreaga lume. Chiar dacă în Statele Unite ale Americii acestea existau de zeci de ani o singură problemă nu a putut fi rezolvată nici până acum și anume cea a infractorilor care pot să fugă oricând fără să plătească. Urmăriți în imaginile videoclipului de mai jos un caz asemănător petrecut în urmă cu câteva zile într-un supermarket din Statele Unite ale Americii.

Bărbatul din imagini a considerat că poate să facă cumpărăturile pe gratis și a fost surprins de camerele de supraveghere cum încerca să iasă sfidător din magazin fără să plătească. Acesta a profitat de faptul că ofițerul de securitate nu era în preajma ușii de ieșire din supermarket și s-a repezit asupra acesteia.

Vânzătoarea afată la casă a rămas siderată de gestul acestuia și fără să mai stea pe gânduri a luat-o la fugă după el aplicându-i în primă fază o corecție fizică iar mai apoi trăgându-i din mâini tot ceea ce luase și nu vroia să le plătească. Acesta speriat de reacția femeii și panicat că s-ar putea să alarmeze și alți clienți sau poate apărea ofițerul de securitate a luat-o la fugă fără nici o pradă.

Astfel de incidente sunt într-adevăr regretabile iar într-o lume normală nu ar trebui să existe. Cu toate acestea trebuie să remarcăm curajul de care a dat dovadă această angajată care în mod normal nu avea astfel de atribuțiuni și putea să invoce foarte ușor teama de a interveni mai ales într-un conflict cu un bărbat. Aceasta casieriță este cu adevărat o eroină a zilelor noastre.

Thursday, October 29, 2015

Un Bătrânel Îi La Înjurături Pe Băieții Din Cartier - Stai Să Vezi Reacția Acestora !!!

Doi bărbați au încercat să facă un experiment social într-un cartier rău famat dintr-un oraș american. Aceștia au mers în mijlocul unor grupuri de așa ziși băieți răi de cartier și le-a propus să se bată în rap. Urmăriți întregul videoclip și o să vedeți cum îi ia prin surprindere simpaticul moșuleț din imagini.

Unul dintre cei doi s-a deghizat într-un bătrânel care se deplasa greu cu cadrul său. Celălalt i-a abordat și le-a spus că bunicul lui vrea să se bată în rime cu ei și că are 80 de ani dar e foarte capabil. Când l-au văzut a început râdeau de el toți că nu are despre ce să cânte și că nici măcar nu e în stare să lege câteva vorbe de bătut în rime nici nu se pune problema.

Și totuși când a dat drumul la muzică acesta a început cu o viteză care l-ar face invidios și pe cel mai tare raper. Băieților din cartier nu le venea să creadă ce aud, acesta pe lângă cuvintele normale aruncând și câteva experesii specifice zonei în care se afla. La sfârșit băieții l-au felicitat pe moșulică ce îi lăsase cu gura căscată.

Cu toate acestea cei doi bărbați nu au lăsat să planeze misterul în continuare și la sfârșit le-au spus că bătrânelul de fapt este un rap-er deghizat și că este de aceeași vârstă cu ei dar a vrut să vadă ce reacție au oamenii când un bătrân vine în fața lor cu ceva ce nu te aștepți din partea lui, un lucru neconvențional pentru un om aflat la acea vârstă.

Când L-au Văzut Cum Arată Nu Știau Ce Să Creadă Dar Când A Început Să Cânte I-a Blocat Pe Toți !!!

Show-ul de televiziune ”The Voice” din Statee Unite ale Americii a început să câștige din ce în ce mai mult teren în fața binecunoscutelor emisiuni rival precum X Factor și ”America's Got Talen” asta pentru că au apărut concurenți din ce în ce mai de calitate în contextul în care numărul care se prezintă a rămas constant pentru această emisiune concurs. Vă veți convinge de calitatea vocii concurenților după ce îl veți auzi pe tânărul din imaginile din videoclipul de mai jos.

Concurentul se numește Jordan Smith și i-a impresionat pe jurați de la prima apariție. Acesta a întors toate cele patru scaune atunci cu interpretarea melodiei artistei Sia. Jurații au rămas surprinși cum un bărbat poate cânta o melodie interpretată de o voce feminină cu atâta acuratețe și de o asemănare izbitoare. Mulți dintre cei care au auzit acea interpretare au afirmat că acesta va fi câștigătorul marelui premiu.

Dar în următoarea etapă eliminatorie Jordan a avut de înfruntat un concurent cu o voce chiar foarte bună. Nu s-a lăsat intimidat în ciuda vârstei sale fragede și a ales o melodie foarte complicată pentru care trebuie un talent și o tehnică muzicală extrem de bună mai ales pentru interpretarea refrenului.

Când a început să cânte a părut că ezită dar în scurt timp le-a demonstrat tuturor de ce merită să fie printre candidații la marele premiu. Jurații au fost pur și simplu fermecați de vocea și interpretarea lui încă o dată iar concurentu cu care se afla în duel direct părea că spune din privire asta e meriți să mergi mai departe.

Moșulică Și-a Stins Țigara Pe Tricoul Lui Asta - Ce SE Întâmplă După Te Lasă Cu GURA CĂSCATĂ !!!

Am mai văzut artiști stradali și scamatori dar când o să vezi ce face moșulică asta cu șăpcălia lui o să rămâi cu gura căscată. S-a dus în mijlocul unui grup de tineri și a pus pariu cu ei că poate să facă un truc fără să se prindă nici unul cum l-a făcut. Urmărește imaginile din videoclipul de mai jos și încearcă să explici ce face.

Primul truc pe care îl face este cel cu țigara. Și-a luat țigara și a stins-o în tricoul alb al bărbatului din imagini. Se așteptau să rămână cu gaură în tricou dar se pare că bătrânelul ca prin minune a făcut să dispară țigara fără să îi poată lua cineva urma. I-au cerut să le explice cum a făcut dar nici nu a vrut să audă și-a cerut mai întâi banii pe care îi merita în urma pariului.

Audiența extaziată după acest moment i-a mai cerut o nouă reprezentație și acesta a mai ”scos din joben” încă o scamatorie cu care le-a închis gura. L-a pus să toarne suc în pumnul strâns dar când l-a deschis lichidul dispăruse ca prin minune. A ridicat mână sus și ca prin minune a dat drumu la lichidul a curs pe jos.

Astfel de scamatori stradali există peste tot în lume. Aceștia pentru câțiva bănuți fac tot felul de trucuri unele dintre ele mai simple altele mai complicate. Acest bărbat trebuie să recunoaștem că pentru vârsta lui are un talent și o dexteritate destul de mare și merită fiecare bănuț pe care îl primește.

S-au Așezat Pe 3 Rânduri În Sala De Fitness - Dar Fii ATENT Ce Începe Să Facă Fata Cu Tricou Alb !!!

Când m-am uitat prima dată la acest videoclip mi-am dat seama că la sfârșitul melodiei eu încă mai fredonam și mă mișcam pe scaun așa că am zis că trebuie neapărat să îl împărtășesc cu dumneavoastră pentru că e clar că are acel lucru aproape imposibil de denumit dar care te face ori de câte ori l-ai vedea să te simți bine când îl privești.

Imaginile din acest videoclip au fost filmate într-o sală de dansuri mai precis ”YAMA And HotChicks Dance Company” din Seul, capitala Coreei de Sud. Grupul de dansatori este format din opt fete și patru băieți care după cum veți vedea și dumneavoastră în cele ce urmează se mișcă într-un mod minunat pe ritmurile unei piese pop numită ”Bang Bang Bang”.

Inițial am crezut că sunt doar niște fete pregătite să facă un program de fitness pe o melodie, dar după ce am văzut primele mișcări din mânini care dădeau impresia unei filmări în slow-motion. Aceea reprezintă de fapt și mișcarea mea favorită a acestui dans deși trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu să o aleg deoarece prestația lor este de-a dreptul minunată pe tot parcursul melodiei.

Dansul este considerat probabil cel mai bun mijloc alături de muzică din punct de vedere artistic pentru a exprima un mesaj. Aceasta se realizează prin o mișcare ritmică succesivă de obicei acompaniată de un fond muzical. Dansurile pot avea caracter religios, artistic sau pur și simplu de divertisment. Istoria dansului apare practic odată cu apariția comunităților de oameni acestea având la vremea respectivă caltatea de ritual. La unele popoare în anumite zone ale lumii dansul și-a păstrat și în ziua de azi aceste calități.

Imagini Spectaculoase - Cum se făceau și se puneau lentilele de contact în anul 1940 !!!

În ziua de azi tot mai multe persoane aleg să poarte în locul clasicilor ochelari, lentile de contact. Acestea sunt ușor de aplicat și pe lângă aceasta te ferește de vechiul compex al persoanelor aclea de a fi catalogați ”ochelariști”. Așdar dacă vrei să îți corectezi vederea sau îți dorești să faci pauză de la purtatul ochelarilor le poți folosi cu încredere simplu și ușor.

În imaginile din videoclipul de mai jos vei vedea însă începuturile utilizării lentilelor de contact și vei constata o diferență de la cer la pământ în ceea ce se întâmpla atunci de la fabricarea lor până la aplicarea persoanelor și ceea ce se întâmplă astăzi. Vă avertizăm că imaginile din videoclip vă pot afecta emoțional.

Filmarea a avut loc în anul 1948 într-un centru oftalmologic specializat. Se poate observa procedura care era respectată pe vremea aceea. Mai întâi pacientului i se lua forma ochiului cu ajutorul unui mulaj care era aplicat pe suprafața exterioară pe viu. Lentilele erau mai apoi confecționate de către un tehnician specialist după forma acelui mulaj.

După ce erau bine șlefuite cu un aparat special pentru a nu îl deranja pe pacient în timpul când le purta, șentilele erau mai apoi aplicate de către mediucl specialist pe ochii pacientului dar se poate observa și din imagini că ochiul avea de suferit destul de mult de pe urma utilizării acestora asta pentru că nu aveau dimensiunile mici pe care le au în ziua de azi și

Wednesday, October 28, 2015

Un Karatist Beat Încearcă Să Spargă O Masă - Când Vei Vedea Continuarea LEȘINI de RÂS !!!

E plin internetul de clipuri în care diverși karatiști și nu numai sparg cărămizi, dale de beton, crapă scânduri și așa mai departe totul spun ei în primul rând prin echilibrul dintre puterea concentrării și forța fizică. Dar ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos o putem cataloga o încercare sau un ritual de spargere a unui obiect, care se transformă mai apoi într-un veritabil tutorial de cum să nu vrei să spargi orice obiect din jurul tău.

Acest karatist din imagini, sau mă rog așa se crede el, se află într-o avansată stare de ebrietate ceea ce probabil îi conferă și un curaj mai avântat în ceea ce privește adevărata lui forță fizică. El i-a dat la o parte pe toți cei din jur pentru a îi face loc să le arate cum să spargi o masă ca la carte ca un adevărat karatist.

În câteva secunde în fața audienței, care nu se afla probabil în aceeași stare de ebrietate ca respectivul individ, a început un adevărat ritual de studiere a mesei și de concentrare a bărbatului asta. După ce a dat din mâini câteva minute de i-a amețit pe cei din jur cu mișcările sale de călugăr shaolin veritabil a venit și punctul culminant, lovitura de grație.

Lovitura de grație i-a fost în schimb lui fatală, după ce a lovit masa din lemn cu capul aceasta nu s-a clintit de pe loc, de crăpat sau altceva nici nu încape îndoială, mai mult decât atât imediat după lovitură aceasta a fost practic trimis la pământ de masă spre amuzamentul celor din jurul său care râdeau în hohote. Așadar 1-0 pentru masa de lemn în confruntarea cu karatistul beat criță.

Cum Reacționează Un Urs Când Se Află În Fața Unei Capcane Periculoase !!!

Un moment extrem de neașteptat a avut loc în mijlocul unei păduri din Statele Unite ale Americii. Se pare că pădurarii din acea zonă au vrut să captureze un urs pentru a îi aplica un tratament medicamentos pentru o afecțiune de care se bănuiște că suferea. Dar lucrurile după cum veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos au luat o întorsătură ciudată, iar deznodământul e imposibil să îl intuiești.

După ce au așezat în zona frecventată de acesta o capcană special concepută pentru animale de mari dimensiuni, au plasat în interiorul ei câte ceva de mâncare pentru a îl atrage pe urs înăuntru. Acesta a apărut după câteva ore de așteptare și a început să dea târcoale capcanei neînțelegând ce se întâmplă și de ce se află în acel loc.

După câteva momente acesta plictisit de toată imaginea a observat mâncarea din interior. După cum v-ați fi așteptat el ar fi trebuit să urce după ea și să fie prins automat în capcană dar acesta s-a descurcat mult mai bine și după ce a analizat încă o dată situația s-a întins cu botul după mâncare reușind să o ia cu el fără să urce în capcana care s-ar fi închis automat în momentul în care detecta greutatea acestuia.

Așadar ursul i-a păcălit pe pădurarii care au vrut să îl prindă iar acestora nu le-a mai rămas decât să se gândească de acum înainte la altă metodă de a îl prinde asta pentru că se pare că cea aplicată de ei în acest caz nu este cea mai bună metodă de a prinde un urs fie el și bolnav.

Doi Șoferi Se Șicanau În Trafic - Stai Să Vezi Cum Rezolvă Începătoru Cu Volkswagen Problema !!!

În trafic au loc zilnic la nivel mondial foarte multe accidente provocate din diferite cauze cum ar fi viteza excesivă, oboseala la volan, consumul de băuturi alcoolice de către șoferi, neatenția și altele, dar în afara acestora mai există și situații precum veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos.

Scandaurile în trafic sunt la ordinea zilei iar de cele mai multe ori acestea nu se încheie tocmai cum ar trebui ba chiar lucrurile degenerează spre violență. De fiecare dată când doi șoferi se șicanează în trafic e clar că ceva probleme trebuie să apară., după cum veți vedea și în continuare ce a surprins camera de supraveghere de trafic de pe bordul unuia dintre cei doi șoferi puși pe scandal.

Două mașini s-au șicanat în trafic preț de câteva minute. Mașina care se afla în față era marca Volkswagen și era condusă după cum arată și semnul de pe lunetă de un șofer începător. Acesta a fost claxonat în moduri repetate de șoferul din spate cel care avea montată și camera de supraveghere pe mașină, încât nu a mai rezistat presiunilor acestuia și a oprit mașina ca să îi ceară socoteală.

Acesta din urmă când a văzut câtamai omu se dă jos din mașina marca Volkswagen a blocat ușile și nu a mai ieșit pe scandal, chiar dacă lucrurile trebuiau să se oprească aici nu a fost chiar așa șoferul cu Volkswagen a ridicat portbagajul și a scos o crosă de golf cu care după cum puteți vedea și-a făcut singur dreptate creând panică printre pasagerii din mașina cealaltă.

Tuesday, October 27, 2015

Majoreta Asta A Avut Parte De Un Moment În Fața A Mii De Oameni Pe Care Nu-l Va Uita Niciodată !!!

În Statele Unite ale Americii orice meci de baschet are pe lângă jocul propriu zis și alte atracții ale serii făcând din el un adevărat spectacol. Dansul majoretelor, concursurile de aruncat la coș organizate de sponsori, precum și celebra cameră care te urmărește și te obligă să dansezi toate fac deliciul publicului. Dar în imaginile din videoclipul de mai jos spectatorii au avut parte de o surpriză și mai mare ce a avut-o în centru pe una dintre frumoasele majorete.

În pauza unui meci în care echipa Orando Magic juca pe teren propriu, majoretele intră în scenă și oferă spre deliciul spectatorilor un dans care le pune în evidență atât talentul la dans dar și formele lor perfecte. Imediat după terminarea momentului artistic acestea se îndreaptă spre ieșirea de pe terenul de joc dar una dintre ele rămâne în urmă și are parte de un moment pe care nu-l va uita toată viața.

Chiar la ieșirea de pe teren se afla în genunchi prietenul ei care avea o cutiuță cu un inel. Evident era o cerere în căsătorie și acesta a vrut să o facă în fața a mii de oameni pentru ca iubita lui să nu uite niciodată ziua în care a spus primul ”Da”. Vizibil emoționată majoreta a întins mâna tremurând pentru a primi inelul pe deget.

Astfel de momente au mai fost văzute pe terenurile de joc și e cu atât mai emoționant cu cât cererea are loc în fața a mii de oameni care evident că așteaptă un răspuns afirmativ din partea fetei întotdeauna. Trecând la o parte peste acest aspect ideea în sine este de a cere în căsătorie persoana iubită printr-un gest ieșit din comun.

L-a Luat Mascota La Mișto În Fața Publicului - Stai Să Vezi Cum Se Răzbună Bodyguard-ul !!!

Sportul reprezintă în Statele Unite ale Americii o adevărată cultură și un spectacol mai mult decât jocul în sine. Toate evenimentele sportive atrag oamenii nu doar prin ceea ce se întâmplă în teren ci prin multitudinea de factori cum ar fi concursurile organizate de sponsori în pauzele dintre reprize, majoretele care impresionează atât prin mișcările lor dar și prin trupurile perfecte. De multe ori chiar și publicul se implică în acest spectacol și există camere de luat vederi speciale care îi urmăresc pe cei ce dansează în tribune sau se sărută.

În imaginile de mai jos veți vedea un exemplu extrem de grăitor despre ce înseamnă această cultură a sportului peste ocean. Poate ar trebui să învățăm și noi din această atitudine și să luăm exemplu să uităm de rivalități de cuvintele nepotrivite și să ne comportăm in spiritul fair-play-ului chiar și când ne aflăm în tribune.

În pauza unui meci de baseball, mascota echipe gazdă a ieșit de la cabine și a început să danseze în fața publicului. Mai apoi a început să îi provoace pe cei care asigurau securitatea în timpul meciului dar fără reușită. Totuși la un moment dat unul dintre cei provocați a răspuns în ce mai original mod acesteia. Deși era destul de corpoent și ai fi zis că se mișcă greu acesta a făcut câteva miscări cu care i-a ridicat în picioare pe spectatorii aflați în tribune.

După ce și-a încheiat reprezentația acesta s-a așezat la datorie ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuie să recunoaștem că astfel de momente sunt deliciul unei pauze de joc și acum putem să înțelegem de ce toate stadioanele din Statee Unite sunt pline la fiecare eveniment sportiv fie el cât de mic.

O Concurentă I-a Impresionat Pe Toți Cu Interpretarea Ei - Gestu Unuia Dintre Jurați A Făcut-o Să Plângă În Hohote !!!

Concursurile de talente atât de populare în ultima vreme aduc aproape în fiecare săptămână în fața publicului persoane absoult remarcabile. Mai mult decât talentul lor unele au în spate și câte o poveste impresionantă capabilă de fiecare dată să îți smulgă pe lângă ropote de aplauze și câte o lacrimă din adâncul sufletului. Este și cazul fetei pe care o veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos, povestea ei este una impresionantă iar tot momentul ei pe scena America’s Got Talent a fost unul din cale afară de emoționant.

Tânăra din imagini se numește Anna Clendening și suferă de depresie și anxietate. Aceastea sunt adevărate boli considerate de unii specialiști chiar dacă cei mai sceptici spun că acestea lucruri sunt o prostie realitatea a demonstrat că este o problemă medicală destul de serioasă cu care se confruntă din ce în ce mai multe persoane din cauza probabil a vremurilor atât de tumultoase pe care le trăim în ziua de azi.

Această tânără are încă de mică suportul părinților pentru problemele ei și încearcă prin orice mijloc să scape de ele. Prezența ei în fața unui public atât de numeros precum și a celebrului juriu a emoționat-o până la lacrimi. Mai mult reacțiile după interpretarea melodiei au făcut-o să izbucnească în plâns și s-a liniștit abia după ce unul dintre jurați a urcat pe scenă lângă ea și a îmbrățișat-o.

Lăsând la o parte aceste lucruri extrem de emoționante, cu atât mai mult interpretarea ei carea fost de-a dreptul impecabilă capătă o însemnătate și mai mare. A fi capabil să treci peste această teamă continuă este un lucru cu care Anna se poate mândri de acum încolo.

Un Bătrânel Pășește Într-un Magazin De Instrumente Muzicale - Când A Început Să Cânte La Chitară I-a Lăsat Pe Toți Cu Gura Căscată

Mulți dintre cei mai tineri au în ziua de azi ideea preconcepută cum că un om mai în vârstă, ajuns la pensie trebuie doar să stea să aibe grijă de nepoți sau că nu face lucruri interesante cât e ziua de lungă. După ce veți vedea și veți auzi ce se întâmplă în videoclipul de mai jos pe lângă faptul că veți rămâne plăcut surprinși veți înțelege că lucrurile nu stau deloc așa.

Un bătrânel în vârstă de 81 de ani a reușit să impresioneze managerul unui magazin de instrumente muzicale din statul Tennessee. Acesta a pășit în magazin cu gândul să arunce o privire dar acolo a văzut o chitară electrică exact ca aceea pe care a folosit-o în tinerețe. A luat chitara de pe perete și a început să cânte o celebră melodie mexicană „Besame mucho”. Impresionat de talentul bătrânului managerul l-a filmat și a pus videoclipul pe o celebră rețea de socializare unde a făcut senzație printre internauți având peste 2 milioane de vizualizări.

Bărbatul ajuns la o vârstă atât de onorabilă este tatăl a nouă copii dar acesta încă de tânăr a avut o pasiune pentru muzică. El a cântat în câteva trupe locale și în anul 1976 a câștigat premiul pentru cel mai talentat chitarist al statului West Virginia în care locuia. De atunci însă anii au trecut și momentele muzicale au fost din ce în ce mai rare iar acum ajuns la bătrânețe doar astfel de clipe îl mai alină când poate mângâia din corzile unei astfel de minunății electrice.

După ce videoclipul a deveni vira pe internet familia i-a făcut o pagină specială unde fanii îi pot scrie și îl pot felicita pentru prestația sa muzicală. Acesta a fost profund emoționat de gestul lor și le-a mulțuimit tuturor printr-o postare.

A Luat Un Mileu Și L-a Lipit De Balon - Când Sparge Balonul Iese Ceva Absolut Genial !!!

Pentru foarte mulți dintre noi mileul reprezintă un simbol al casei bunicii care probabil va rămâne întotdeauna întipărit în memorie. Trebuie să recunoaștem că macrameurile care acopereau toate suprafețele la vedere în casă ba mai mult uneori împreună cu celebrul pește de sticlă ne fac să zâmbim în vremurile acestea când nu mai sunt la modă. Dar dacă veți urmări imaginile din videoclipul de mai jos veți putea vedea că orice obiect demodat poate să revină la modă printr-o singură metodă.

Care este metoda vă veți întreba? Este foarte simplu dându-i o altă utilizare decât cea în care am fost în mod normal obișnuiți cu el. Astfel și vechile mileuri pot să arate încă extraordinar în casa dumneavăoastră dar nu cum le știați până acum adică pe mese,pe noptiere sau mai rău pe televizor. Priviți ce face această fată cu vechile mileuri ale bunicii metoda este extrem de simplă iar rezultatul pe bună dreptate absolut genial.

Pentru a oferi mileurilor o întrebuințare cât mai modernă aveți nevoie de câteva lucruri pe care le puteți găsi ușor în gospodărie sau la cel mai apropiat magazin. Tot ce vă trebuie este un balon, aracet sau dacă vreți puteți folosi un amestec de apă, făină și lipici pentru hârtie și bineînțeles faimoasele mileuri. După ce ați pus mileul pe suprafața balonului și ați început să îl lipiți cu una dintre cele două substanțe, mai este doar un simplu pas până la rezultatul final.

Spargeți în continuare balonul și mai apoi luați un bec pe care îl atașati noii forme pe care a luat-o mileul, veți obține o superbă lustră extrem de utilă dar și foarte aspectuasă. De azi înainte poți da astfel o altă însemnătate vechilor mileuri de care te loveai prin casă.

Un Om Sărman Vede O Familie Care Se Lupta Să Scape Cu Viață - Gestul Lui M-a Lăsat Fără Cuvinte !!!

Întotdeauna este ceva special într-o poveste în care o persoană îi ajută pe cei din jurul ei aflați la nevoie, dar după ce veți vedea imaginile din videoclipul de mai jos veți învăța mult mai multe despre acest tip de ajutor acordat persoanelor necunoscute. Chiar dacă ne-am aștepta ca persoanele cele mai săritoare să fie cele care au posibilități mai mari veți vedea cum este cazul și în acest clip că de fapt cei care nu au o viață atât de bună sunt cei care sar primii în ajutor.

Exemplul cel mai concludent ni-l oferă acest pescar thailandez care nu are mai mult de 30 de ani și care pentru a supraviețui stă toată ziua în bărcuța lui și prinde pește. Astfel cu cei câțiva gologani pe care îi obține după vânzarea acestuia poate să supraviețuiească de pe o zi pe alta alături de familia sa. Dar situația dificilă nu-l împiedică să ajute oamenii aflați la nevoie fără a le pretinde nimic în schimbul ajutorului său.

Un cuplu de turiști mai în vârstă a fost prins într-un val de noroi pe o plajă în apropierea căreia tânărul nostru erou își făcea treaba. Aceștia pur și simplu au rămas blocați și dacă el nu ar fi sărit în ajutorul lor nu cred că ieșeau prea curând din aceată situație. Acesta le-a salvat întâi lucrurile destul de prețioase iar mai apoi s-a întors și a încercat să îi scoată pe ei din noroi. Nu a reușit inițial dar apoi a avut o idee neobișnuită. S-a întins și i-a pus pe cei doi să se urce pe spatele lui pentru a scăpa din capcana noroiului.

Vă dau cuvântul de onoare că gestul lui pur și simplu m-a impresionat. Voi ce părere aveți despre acest om? Este el cu adevărat un erou?

Cum Sunt Făcuți Crenvurștii !!! După Ce Vei Vedea Acest Clip Sigur Vei Renunța Să Mai Mănânci Așa Ceva !!!

Cred că sunteți de acord cu mine că atunci când vine vorba de o gustare rapidă un hot-dog merge pur și simplu de minune. Nu e de mirare că spre exemplu că la Ikea în zona în care se comercializează așa ceva este întotdeauna plin. Dar va trebui să urmăriți neapărat imaginile din videoclipul de mai jos pentru a vă convinge siguri cum sunt făcute aceste preparate atât de gustoase, dar tota nesănătoase după cum veți vedea.

Acest videoclip se încadrează în categoria ”How it's made”, dar efectul lui a fost unu cu totul invers din punct de vedere al impactului cu consumatorul. Deși compania respectivă care a permis filmarea întregului proces de producție a crenvurștilor credea că va impulsiona vânzarea acestor produse pe piața alimentară se pare că o mulțime dintre cei ce au văzut procesul și ingredientele din care sunt făcuți au renunțat definitiv la a mai consuma așa ceva.

După cum se poate vedea aceștia au o culoare perfectă întotdeauna dar amestecul din care sunt făcuți este departe de a conține procentul acela de carne cu care se laudă producătorii. Tot amestecul nu conține mai mult de 10 % carne fie ea de porc sau de pui în rest există foarte multe resturi de la carnea care se dă spre comercializare iar acestea intră în componența crenvurstilor. Tendoane, șoric și multe altele fac ca aceștia să fie foarte bogați în grăsimi.

Videoclipul a luat peste 30 de milioane de vizualizări pe internet iar majoritatea comentariilor au fost negative asta pentru că din proces se vede evident că sunt folosite tot felul de E-uri pentru a se ajunge la forma finală a produsului. Voi ce părere aveți despre crenvursti, veți mai consuma de acum înainte după ce ați văzut cum sunt făcuți??

Monday, October 26, 2015

Doi Tineri Vin În Fața Pubicului Cu Cea Mai Reușită Demonstrație De Echilibru Și Acrobație !!!

Spectacole de acrobație și de echilibru întâlnim în lumea întreagă, eu unul vă mărturiesc că întotdeauna am fost fascinat de asemenea reprezentații asta pentru că îmi dau seama câtă muncă și cât sacrificiu este în spatele unui asemenea moment care durează infinit mai puțin decât pregătirea lui. În imaginile din videoclipul de mai jos veți putea urmări probabil cel mai superb astfel de moment realizat de un cuplu extrem de talentat.

Cei doi acrobați probin din Republica Populară Chineză și se numesc Li Zhao șo Zhano Quan. Aceștia doi creează o echipă de câțiva ani buni de zile iar reprezentațiile lor au făcut înconjurul întregii lumi datorită talentului lor extraordinar și a muncii pe care o depun zi de zi pentru a aduce în fața publicului astfel de momente pe care le-aș cataloga personal unice.

Momentul celor doi începe pe un fundal care en amintește parcă de cerul instelat iar muzica ce îi acompaniază dau o notă de suspans mișcărilor care urmează să fie prezentate în fața publicului. Exercițiile sunt pe lângă un exemplu de perfecțiune parcă desprinse din realitate. Mișcările celor doi trecând de orice limită a echilibrului pe care o cunoaștem în mod normal.

La final un astfel de spectacol nu poate fi apreciat decât cu aplauze în picioare din partea spectatorilor la scenă deschisă. Videoclipul postat pe youtube a luat și el peste 3 milioane de vizualizări și o mulțime de aprecieri în comentarii cum era de altfel de așteptat după un asemenea efort și demonstrație de măiestrie în arta acrobației.

Sunday, October 25, 2015

La Început Pare Un TORT Ciudat Aranjat, Dar Imediat Când Începe Să Se Rotească E De-a Dreptul FANTASTIC !!!

Au trecut vremurile când un tort trebuia pur și simplu doar să arate bine și să fie foarte gustos. În zilele noastre un tort adevărat înseamnă mult mai mult decât cele două atribute enumerate mai sus. După ce veți vedea imaginile din videocipul de mai jos vă veți da seama că a face un tort în ziua de azi reprezintă o adevărată artă.

Acum aceste delicii au ajuns la un alt nivel pe lângă scopul lui de a satisface pofta de dulciuri acesta are și rolul de a delecta privirea consumatorilor atunci când îl văd și îi află povestea. Este și cazul tortului din imagini care după cum spune și creatorul lui este ceva unic pe piața mondială. Dacă au mai exista torturi pe care erau spre exemplu proiectate diferite secvente animate, de data aceasta animația este tortul în sine în momentul în care acesta este rotit.

La prima vedere tortul creat de artistul Alexandre Dubosc pare doar un tort ciudat de ciocolată în compoziția căruia decorul nu are absolut nici o noimă. Cu toate acestea magia începe în momentul în care acesta se rotește și dezvăluie practic câteva scene animate cum ar fi: celebrul joc Pac-man, floricelele de porumb care sunt mai întâi preparate și apoi înghițite de către nișe fețe fictive.

Creatorul acestuia spune că opera sa a fost un adevărat succes și că a primit aprecieri din întreaga lume, fapt ce îl face să continue în aceeași notă și promite că va mai veni cu proiecte asemănătoare poate chiar mai amuzante decât acesta. Vă las în continuare să vă delectați și dumneavoastră cu aceste imagini și să vă spuneți părerea despre un astfel de tort. Ați comanda unul pentru dumneavoastră ?

O Femeie A Fost Dată Jos Din Avion Și Arestată Pentru Că Avea Un Pieptene La Ea !!! Fii ATENT Ce Era De Fapt !!!

După atentatele de la 11 Septembrie 2001 care au avut loc în Statele Unite ale Americii pe întinsul întregului glob pământesc au început să se ia măsuri de securitate sporite și controalele din aeroporturi și mai ales la îmbarcarea în avioanele de pasageri au devenit din ce în ce mai stricte chiar dacă acest lucru a creat de multe ori un discomfort călătorilor. Dar după cum veți putea vedea și în imaginile din videoclipul de mai jos teroriștii au începută să se adapteze acestor măsuri stricte și încearcă să inoveze permanent în a trece cu diverse obiecte periculoase de controalele de securitate.

O persoană a cărei identitate nu a fost dată publicității a fost prinsă în urmă cu câteva zile pe un aeroport din Statele Unite ale Americii având în posesie un accesoriu care la prima vedere părea ceva inofensiv dar în fapt aceasta era o adevărată armă albă. Aceasta presupun jurnaliștii era o femeie care avea în geanta de mână un pieptene pentru păr de culoare verde.

Când ofițerii de securitate ai aeroportului au inspectat mai bine bagajul femeii au văzut că de fapt acest pieptene era de fapt un cuțit mascat. Deși femeia a susținut că acesta îl deținea pentru autoapărare, ea a fost oprită imediat și anchetată mai apoi de autorități ne mai putând astfel să se urce la bordul aeronavei unde avea programată călătoria.

Un astfel de cuțit este comercializat chiar și pe internet pentru un preț destul de scăzut și este destinat femeior pentru auto-apărare. Acesta fiind asemănător cu un pieptene 100% este greu de a fi sustras de către un potențial atacator. Dar iată că un asemenea obiect care s-ar spune că este doar defensiv poate deveni extrem de periculos în mâinile unei persoane rău-făcătoare.

Două Puștoaice O Batjocoreau Pe O Fetiță Sărmană - Când Am Văzut Continuarea Mi-au Dat Lacrimile !!!

Un studiu recent a arătat ca unul din trei copii este hărțuit de colegii lui de la școală. Dacă stăm să ne gândim la consecințele periculoase pe termen lung pe care îl are un asemenea tratament asupra unui copil care la o vârstă fragedă este ușor de deznădăjduit doar prin câteva vorbe atunci acest procent nu este îngrijorător ci mi-aș permite să afirm că e de-a dreptul tragic. Urmăriți în imaginile din videoclipul de mai jos cum reacționează adulții atunci când o copilă nevinovată este batjocorită de colegele sale de școală.

Cei ce au venit cu ideea acestui experiment social au vrut să pornească o campanie atât printre adulți dar și printre cei care sunt vizați direct de această problemă a hărțuirii mai precis elevii din clasele I - XII prin care fiecare să contribuie la eradicarea totală a unui asemenea comportament care nu aduce nimic bun pentru nici una dintre părți chiar dacă cei care batjocoresc par că o fac pentru bunăstarea lor sufletească mai târziu vor realiza și ei cât de nepotrivit a fost un asemenea comportament.

Trei fete de vârste apropiate au fost puse să aștepte într-o stație de autobuz să meargă spre casă. Două dintre ele au fost instruite să o hărțuiească pe ce-a de-a treia într-un mod asemănător celor care se petrec în realitate. Toate scenele s-au consumat în fața adulților. Rezultatul experimentului a întrecut așteptările tuturor.

Fiecare dintre cei ce au fost prezenți au încercat să le facă pe fetițe să vorbească mai frumos cu colega lor, ba mai mult câțiva dintre ei au ales să o protejeze pe cea mică chemând-o să plece de lângă cele două colege cu comportament toxic. Voi ce părere aveți despre această problemă reală existentă cu siguranță și în școlile din România? Care ar fi cea mai bună rezolvare în acest caz ?

Saturday, October 24, 2015

Un Hoț Scoate Un Cuțit Și Încearcă Să Jefuiască Magazinul - Stai Să Vezi Ce-i Face Malacul Cu Șapcă

Este binecunoscută infracționalitatea destul de alarmantă de pe teritoriu Statelor Unite ale Americii. Acest lucru nu este de mirare dacă stăm să ne gândim că este o țară cu sute de milioane de locuitori. Dar în afară de asta nu există doar persoane răufăcătoarea ci și opusul acestora și anume oameni cu un adevărat simți civic. Veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos cum arată un adevărat erou în carne și oase.

În timp ce se afla în afara programului un pompier din statul american Texas s-a dus la magazinul de unde își făcea în mod regulat cumpărăturile pentru a procura câte ceva de mâncare, dar totul avea să ia o întorsătură ciudată în momentul când acesta se afla la casă față în față cu vânzătorul.

Se poate observa pe camera de supraveghere cum un alt bărbat cu cagulă pe față vine si îl dă la o parte pe acesta și începe să îl amenințe pe vânzător să îi dea banii din casă. Pentru a fi și mai convingător acesta scoate un cuțit și îl agită în fața lui. Ceea ce a ignorat în tot acest timp răufăcătorul este bărbatul pe care l-a dat la o parte. Acesta l-a studiat bine și după ce a analizat rapid situația s-a înfipt direct la gâtul lui nelăsându-i nici o șansă să mai miște cuțitul.

În scurt timp a ajuns și poliția chemată de vânzătorul magazinului. Aceștia l-au ridicat pe răufăcător pentru a fi pedepsit în continuare de lege și l-au felicitat pe pompierul salvator pe care cei ce au aflat povestea l-au catalogat drept un adevărat erou care și-a riscat viața. Am putea spune pe bună dreptate deși el nu se consideră așa trebuie să fim sinceri cu faptul că un astfel de gest este destul de rar în zilele noastre.

Și-a Înșelat Nevasta Cu Sora Ei Mai Mică - Stai Să Vezi Cum Se Răzbună Aceasta !!!

Infidelitatea este una dintre principalele cauze din zilele noastre care duc la destrămarea unei familii. Aceste acte care nu fac cinste nimănui sunt prezentate zi de zi la televizor sau citim despre ele în cărți, ziare și de multe ori ne lovim de ea și în viața reală. Iubirea este definită de fapt ca un sistem cerebral în ziua de azi și nu neapărat o emoție așadar celelalte două sunt reporducerea și împerecherea. Cauza infidelității sunt fix celelalte două sisteme chiar dacă mulți dintre noi apreciem iubirea foarte mult.

De multe ori actele de infidelitate sunt descoperite de partener iar de aici o întreagă poveste poate să fie prezentată. Există de fapt mai multe tipuri de reacție a oamenilor în fața infidelității. De cele mai multe ori aceștia aleg să renunțe la partenerul care a dat dovadă de un astfel de act și să își continuie viața în căutarea unei persoane care nu are un asemenea comportament. Un al doilea tip de situație este acela în care persoana afectată de acest act hotărăște să mai dea o șansă partenerului și pune pe seama unei rătăciri acțiunea acestuia, aceste cazuri nu sunt atât de dese precum cele din prima situație dar se întâlnesc cu o frecvență destul de importantă.

Un ultim tip de comportament este cel extrem l-am putea numi și pe care îl veți vedea și in imaginile din acest videoclip. Acesta se caracterizează printr-un gest surprinzător de răzbunare pe care partenerul sau partenera îl face la adresa celuilalt fie că este violență fizică sau psihică acest comportament răzbunător este foarte periculos.

După cump puteți vedea o soție care tocmai și-a prins soțul în fapt cu sora mai mică a decis să îl pedepsească pe acesta acolo unde îl doare cel mai rău și i-a vandalizat pur și simplu BMW-ul cel nou care îl costase o avere.

A Luat O Sticlă De Plastic Și A Început Să O Taie cu Foarfeca - Rezultatul Final E Absolut GENIAL !

Sticlele din plastic ale băuturilor de orice fel sunt prezente mai mult decât ne-am dori în viața noastră. Ca și statistică generală zilnic în întreaga lume sunt produse aproximativ 100 de milioane de astfel de PET-uri, dar un număr aproximativ egal sunt aruncate cu aceeași frecvență. În mare parte acestea ajung la groapa de gunoi dar și în ape. Acest materiale este produs în urma procesării țițeiului astfel că acestea pe lângă faptul că provoacă un consum de resurse destul de prețioase sunt și foarte dăunătoare mediului înconjurător.

Materialul acesta este foarte rezistent iar o astfel de sticlă din acest plastic are nevoie de aproximativ 800 de ani pentru a începe să se degradeze iar abia după 1000 de ani se dezintegrează complet în sol. Un lucru foarte important de știut este că un astfel de material chiar dacă este atât de rezistent este 100% reciclabil. Așadar înainte să aruncați aiurea un astfel de PET ar fi bine să vă gândiți că puteți face un rău destul de mare naturii, mai mare decât credeați.

Proprietarul Canalului de Youtube DaveHax a venit cu o soluție mai mult decât practică care vă va scăpa de bătăile de cap atunci când aveți o sticlă goală de plastic prin casă. Acesta vă arată într-un clip de doar 2 minute și jumătate cum puteți transforma această povară a PET-urilor în lucruri practice. Tot ce trebuie să faceți este să luați o foarfecă și să ajustați întocmai cum vă este arătat în videoclip sticla.

În final veți obține un suport minunat pentru flori pe care îl puteți folosi la nesfârșit asta pentru că spre deosebire de o vază obișnuită nu este casant. Dacă mai aveți și alte feluri în care pot fi utilizate aceste PET-uri nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să împărtășiți aceasta idee cu noi.