Monday, June 27, 2016

RÂZI CU LACRIMI !!! Bancuri, bancuri, bancuri... !!! Distribuie mai departe și prietenilor !!!

Ion și Maria:

- Ioane m-au prins unii și m-au violat într-o casă de la marginea pădurii trei zile la rând.

- Cum fă trei zile că tu nu ai lipsit de acasă decât o singură zi.

- Păi mă duc și mâine și poimâine.

Proaspăt însurat, Bulă este chemat în armată și este repartizat la divizia de vânători de munte. După vreo cinci-șase luni de instrucție fără nici o zi de perimisie, în mijlocul iernii, unitatea are o aplicație pe munte. Aplicația se desfășura chiar în zona unde era satul în care Bulă își lăsase proaspăta nevastă. Ca un om generos ce era comandantul diviziei îi acordă soldatului Bulă o noapte de răgaz în care are voie să își viziteze nevasta. Fericit, acesta își punte în picioare schiurile și merge într-un suflet spre frumoasa lui soție. A doua zi se întoarce printre soldați iar seara în dormitor înainte de culcare le propune acestora o ghicitoare.

- Cine dintre voi îmi poate spune care sunt primele trei lucruri pe care le-am făcut când am ajuns acasă la nevastă-mea?

- În primul rând ți-ai salutat familia, spune unul dintre ei.

- Greșit! În primul rând m-am culcat cu neavasta-mea. Al doilea lucru?

- Ți-ai salutat familia, răspunde alt soldat.

- Greșit! M-am culcat pentru a doua oară cu nevastă-mea. Și al treilea se încumetă cineva?

- Te-ai culcat a treia oară cu nevastă-ta!

- Nu, nu, nici chiar așa, zice Bulă. Al treilea lucru pe care l-am făcut a fost să îmi scot schiurile din picioare!

În mijlocul unui lac foarte mare, se aude la un moment dat o femeie care se îneca. De pe mal un bărbat începe să strige în gura mare după ajutor. În apropierea acestuia se afla un pescar care auzind zarva se duce într-un suflet la el și întreabă ce se întâmplă. Bărbatul îi zice:

- Omule, omule, îți dau 100 de euro numai te rog eu salveaz-o pe nevastă-mea că se îneacă.

Pescarul acceptă târgul și se aruncă în apă după femeie pe care o aduce la mal după câteva minute. Atunci îi zice bărbatului:

- Acum dă-mi te rog suta de euro pe care mi-ai promis-o.

- Păi nu știu cum să îți zic dar eu am crezut că e nevastă-mea, m-am înșelat, ai salvat-o de fapt pe soacră-mea.

Pescarul vizibil resemnat spune scoțând portofelul din buzunar:

- Acum asta mi-e norocul. Spune-mi cât naiba îți datorez?

LEȘINI DE RÂS !!! Bancul Zilei - Numărul 1 - Distribuie Mai Departe Prietenilor Tăi !!!

MARE CONCURS INTERNAȚIONAL

Cine poate timp de șapte minute, să calce o cămașă, să mănânce o pâine și să i-o tragă unei femei?

NEAMȚUL: se apucă cu grijă și calcă cămașa, upă care mușcă o dată din pâine și se scurge timpul.

RUSUL: se apucă de femeie, i-o trage, apoi mănâncă jumătate de pâine și se scurge timpul.

ROMÂNUL: pune femeia să calce cămașa și, în timpul ce femeia calcă, i-o trage mâncând în același timp și pâinea.

Câștigător este românul !!!

Declarații după concurs:

NEAMȚUL: Noi muncim și încercăm să ne facem treaba cât mai bine, apoi dacă mai e timp mâncăm și dacă mai rămâne timp ne distrăm.

RUSUL: Noi mai întâi ne distrăm, apoi dacă e timp, mâncăm, apoi dacă mai e timp, muncim.

ROMÂNUL: Noi dacă nu i-o tragem aluia care muncește, nu putem mânca o pâine.

Un om mergea prin deșert și era foarte însetat. La un moment dat vede o fântână și aleargă într-un suflet spre ea. Se apleacă deasupra acesteia, dar nu reușește să vadă dacă are apă în ea sau pur și simplu este secată. Pentru a afla acest lucru caută în jurul său și găsește o piatră pe care o aruncă în fântână. Ascultă cu urechea dacă se aude vreun zgomot venind de jos dar nimic. Atunci se uită în jurul său și găsește un pietroi mai mare care pesemne era desprins din fântâna veche. Îl aruncă și pe acesta în fântână dar în momentul când ascultă din nou nu se aude nimic. Exasperat începe să caute altceva pentru a arunca în fântână și găsește o bară de fier. De data asta se gândește că poate are noroc. Aruncă bara, dar ce să vezi din fântână nimic. Peste câteva secunde apare un nor de nisip care venea din depărtatre. Când ajunge în dreptul lui vede o cămilă care venind în mare viteză se aruncă direct în fântână. Omului nostru nevenindu-i să creadă ce se întâmplase se întreabă oare ce o fi pățit cămila când după câteva minute vede un arab care căuta ceva.

Văzându-l pe omul nostru stând lângă fântână îl întreabă:

- Auzi, n-ai văzut cumva vreo cămilă?

- Ba da tocmai ce a sărit în fântănă.

- Cum să sară în fântână cânde eu înainte să o las singură am legat-o de o bară de fier?

Bulă se afla la război și tot îi cerea permisie comandantului fără nici o șansă de izbândă. La un moment dat pentru a nu îl mai bate la cap comandantul îi spune:

- Uite Bulă dacă faci o faptă eroică te las să pleci acasă.

Nu trec decât câteva ore și apare Bulă cu un tanc al inamicilor nou-nouț. Primește zilele libere și atunci când se întoarce din permisie repetă aceeași figură cu tancul. După mai multe astfel de întâmplări la un moment dat comandantul îi zice că nu îi va mai da drumul decât dacă îi zice cum face să aducă de fiecare dată tancurile inamicilor.

- Păi domnul comandant, m-am dus cu tancul spre inamic și când l-am văzut am strigat ”Bă nu vrei să mergi acasă”, el a zis ”Ba da” și eu atunci i-am strigat ”Atunci hai să facem schimb de tancuri”

Sunday, June 26, 2016

Cel Mai Frumos Gol De La EURO 2016 - Fii ATENT Ce Execuție A Avut Elvețianul Shaqiri !!!

Chiar dacă după Brexitul celor din Marea Britanie, Campionatul European a trecut în plan secund ca interes pentru locuitorii bătrânului continent, există premise ca acesta sa mai spele din amarul lăsat de opțiunea aleasă de britanici. Începerea optimilor de finală a adus încă din prima zi schimbarea a ceea ce era până acum cel mai frumos gol reușit la EURO 2016. Titlul era deținut până atunci de slovacul Hamsik cu o execuție superbă. Ceea ce veți vedea în imaginile de mai jos este însă cum mult peste ce a arătat orice jucător la acest turneu mai ales la execuții. Priviți și vă veți convinge singuri.

Meciul care a adus în prim plan această capodoperă este chiar prima optime de finală ce a pus față în față selecționatele Poloniei și a Elveției. Deși elvețienii păreau că pornesc favoriți mai ales că noi am simțit forța lor chiar pe propria piele nereușind să îi învingem în meciul din grupe, se pare că acum nu a mai fost ziua lor decât la execuții.

Polonezii au fost cei care au deschis scorul, dar elvețienii la fel ca și în meciul cu România au revenit pe tabelă egalând la 1. Și prin ce execuție au egalat?! Ce Cristiano Ronaldo, priviți cum Shaqiri reușește o foarfecă perfectă de la aproximativ 16 metri. Mingea este plasată perfect ne lăsând nici o șansă portarului polonez.

Deși ar fi meritat ca jocul să se termine cu victoria lor măcar pentru această execuție de pus în ramă, iată că sorții nu au ținut cu ei și după cele două reprize de prelungiri au urmat cum era și firesc seriile de penalty-uri. Ei bine deznodământul a fost trist pentru elvețieni, ratând una dintre aceste lovituri și trimițând direct în sferturi echipa Poloniei.

A rămas acum să vedem dacă va exista cineva care va contesta supremația golului lui Shaqiri de la acest european. Voi ce părere aveți, credeți că se va găsi un gol mai frumos până la finalul campionatului și merită premiat de pe acum elvețianul pentru cel mai frumos gol al turneului?

Sursa: Youtube.com

Saturday, June 25, 2016

Te-ai întrebat vreodată de ce au buzunarele blugilor capse ? Răspunsul nu îl vei ghici niciodată !!!

Blugii sunt unul dintre obiectele vestimentare indispensabile în zilele noastre. Fie că îi purtăm atunci când nu găsim ceva la îndemână să ne îmbrăcăm sau chiar în ocazii mult mai însemnate aceștia au devenit parte din viața oamenilor în secolul XXI. Dintre toate obiectele vestimentare se poate spune că blugii fac parte din categoria celor mai trainice produse vestimentare. Dar v-ați întrebat vreodată care este scopul capselor pe care aceștia le au prinse în special în jurul buzunarelor. Ei bine răspunsul îl veți afla în imaginile din videoclipul de mai jos.

În perioada Goanei după Aur din Statele Unite ale Americii în a doua jumătate a secolului XIX, blugii erau folosiți în special de către bărbații care munceau pe șantierele din acele timpuri. Fiind folosiți zilnic aceștia nu rezistau foarte mult și se descuseau sau rupea destul de rapid, până când într-o zi soția unuia dintre ei a apelat la un croitor pe nume Davis pe care l-a rugat să încerce să facă în așa fel încât pantalonii soțului ei să nu se mai rupă atât de ușor.

Ei bine Davis a stat și s-a gândit că acești blugi au nevoie de întărituri în zonele cele mai des supuse folosirii în special buzunarele. Astfel el a introdus capsele care să țină materialul și să nu se mai desprindă așa ușor. Se pare că ideea lui a fost un real succes blugii făcuți de acesta rezistând perioade îndelungate de folosire.

În industria producătoare de blugi cel care a introdus capsele pe piață a fost chiar celebrul Levi Strauss care preluând ideea de la Davis le-a pus în aplicare produselor sale vestimentare și a și înregistrat patentul pe ele la data de 20 mai a anului 1873. De atunci nu putem să spunem decât că blugii Levi's au făcut istorie.

Sursa: Youtube.com

Ce Face Cristiano Ronaldo Atunci Când Un Reporter Îi Pune O Întrebare Incomodă !!!

Campionatul European de fotbal este în toi, iar după prima jumătate a acestuia au apărut și primele momente tensionate în special înainte de ultima etapă din grupe, etapă ce a venit cu câteva surprize majore una dintre ele fiind chiar eliminarea din competiție a echipei naționale a României învinsă de mai puțin cunoscuta, dar mult mai determinata reprezentativă a Albaniei.

Dar de emoții și nervi nu au scăpat nici echipe mai valoroase din punct de vedere tehnic decât a noastră un exemplu fiind Portugalia care spre rușinea ei s-a calificat în faza optimilor după ce a reușit ”doar” trei rezultate de egalitate în grupă cu Islanda, Austria și Ungaria. Imaginile pe care le veți vedea în videoclipul de mai jos au fost surprinse înainte meciului cu Ungaria și îl are în prim plan pe probabil cel mai valoros jucător al planetei la ora actuală, Cristiano Ronaldo.

Acestuia un reporter a ”îndrăznit” să-i pună o întrebare incomodă chiar în preziua meciului cu vecinii noștrii de la vest, reacția lui însă a făcut înconjurul planetei, videoclipul ajungând viral atât pe internet dar și pe toate televiziunile internaționale. Vizibil iritat de neobrăzarea reporterului acesta i-a smuls din mână microfonul și l-a aruncat imediat în apa pe lângă care trecea tot ”alaiul” naționalei Portugaliei.

Un asemenea gest face parte din o serie de gesturi de dispreț pe care acesta le-a făcut de-a lungul anilor. Deși din punct de vedere al seriozității antrenamentelor nu i se poate reproșa nimic și mulți sunt de părere că este cel mai complet jucător al planetei la ora actuală acest lucru nu îl îndreptățește să se poarte într-un asemenea fel.

Sursa: Youtube.com

A Luat O Minge De Bowling Și A Tăiat-o În Două - Când A Văzut Ce Era Înăuntru A Zis Că Nu-i Adevărat !!!

Bowlingul este un sport care a prins din ce în ce mai multă popularitate și în România mai ales după ce în marile centre comerciale din țară au apărut săli speciale pentru te putea recrea alături de prieteni și nu numai. Acest sport presupune aruncarea unei bile ce are o greutate destul de mare pe o suprafață alunecoasă și încercarea de a dărâma cele 10 popice de la capătul aceste suprafețe. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră ați văzut sau chiar ați jucat măcar un joc de bowling, dar oare v-ați întrebat vreodată ce se află în interiorul bilei de o face așa grea. Ei bine veți afla acest lucru din imaginile pe care le veți vedea în videoclipul de mai jos în care un tătic a vrut să îi arate băiatului său îndrăgostit de acest sport ce surpriză ascunde această bilă.

Istoria acestui sport este de-a dreptul fascinantă. Puțini știu că acest joc de bowling datează de peste 7000 de ani, dar forma pe care o știm în zilele noastre a fost patentată în anul 1885 în Statele Unite ale Americii. De fapt până la această dată jocul se numea kegel și se desfășura prin aruncarea bilei spre 9 popice. Ei bine ne fiind admis ca și sport acesta se desfășura în barurile americane ca un joc de pariuri.

La forma aceea s-a introdus încă o popică devenind astfel bowling-ul de azi. Punctajul și celelalte reguli au fost introduse după data de 9 septembrie 1895, odată cu crearea ligii americane de bowling denumită ABC. În anul 1938 în cadrul acestui joc are loc o nouă revoluție tehnologică de această dată prin introducerea primei mașini automate de aranjare a popicelor.

De atunci a început practic bowlingul modern mai ales că din 1952 toată lumea a avut acces la aceste masinării automate pentru aranjarea popicelor. Concursurile de bowling au căpătat de atunci o din ce în ce mai mare popularitate în toate colțurile planetei.

Sursa: Youtube.com

Friday, June 24, 2016

MORI DE RÂS !!! Bancul Zilei - Numărul 1 !!! Distribuie Mai Departe Și Prietenilor !!!

Soția către soțul ei:

- Iubitule, dacă iau permisul de conducere, ce mașină îmi cumperi???

- Whirlpool!

O pitipoancă blondă a primit cadou de ziua ei o mașină super-sport. Se urcă femeia la volan și după ce face o depășire riscantă îi taie calea unui TIR, și începe să gesticuleze la adresa șoferului acestuia. După o vreme acesteia i se face foame și se oprește la un McDonald's să cumpere ceva de mâncare. După câteva momente apare și șoferul de TIR pe care îl depășise. Cum a văzut-o pe aceasta a scos un cuțit și a început să o tragă de păr. Deseneazî pe asfalt un cerc cu o cretă și îi zice acesteia:

- Observi cercul asta? Să nu te prind că ieși din el că va fi vai și amar de tine.

După asta șoferul deschide o portieră și înepe să taie cu cuțitul scaunele din piele extrem de scumpă ale mașinii acesteia. Blonda se uită la el dar în ciuda a ceea ce se întâmplă începe să râdă foarte tare.

- Ce naiba găsești de râs? o întreabă aceest?

Blonda nu răspunde nimic și rămâne să râdă în continuare. Înfuriat și mai tare de reacțiile acesteua, șoferul de TIR ia un ciocan mare și începe să lovească în geamuri și în capotă până nu mai rămâne aproape nimic. Când privește spre blondă o vede că acesta râde în continuare.

Din ce în ce mai nervos datorită atitudinii zeflemitoare a blondei, șoferul se duce la cabina camionului și se întoarce cu o canistră de benzină pe care o toarnă peste toată super-mașina blondei. După aceea aprinde un chibrit și face scrum toată mașina.

În ciuda imaginilor apocaliptice cu mașina ei, blonda nu era deloc afectată ba mai mult râdeea în continuare. În momentul acela șoferul nu mai rezistă și enervat la culme și o întreabă:

- Poți să îmi zici și mie de ce râzi în halul ăsta, nu vezi că ți-am făcut mașina praf de nu a mai rămas nimic din ea?

La care blonda răspunde relaxată.

- Ce contează, dar nu m-ai văzut că am ieșit de trei ori din cerc.

Bancuri, bancuri, bancuri... RÂZI CU LACRIMI !!! Trimite-le și prietenilor tăi mai departe !!!

Un tip dansa cu o gagică bună rău de tot și, profitând de apropiere, bagă mâna în decolteul tipei și începe să se joace cu ei.

- Ce faci domnule?

- Caut posturi străine!

Atunci tipa bagă mâna repede în pantalonii lui și zice:

- Cu așa antenă nu o să prinzi nici Bucureștiul!

Dacă ai o pisică, nu poți ști niciodată când se îmbolnăvește. Așadar uite câteva sfaturi cum să îi dai o pastilă pisicuței tale.

1. În primul rând trebuie să o ții ușor pe brațe ca un bebeluș. În momentul în care ai ”fixat-o” bine cu degetul arătător și cel mare apasă pe obrajii ei din ambele direcții pentru a îi deschide gurița. În acel moment pui pastila și lași pisicuța să o înghită.

2. După primul pas recuperezi pastila de jos și pisica ce a fugit cel mai probabil după canapea. Va trebui să repeți procesul de la primul punct dar de data aceasta capul ei trebuie ținut strâns la fel și lăbuțele din spate. După ce ai reușit acest lucru trebuie să îi deschizi din nou gura cu prin metoda de la pasul numărul 1 iar după ce i-ai îndesat pastila pe gât îi închizi gura și o ții așa aproximativ zece secunde.

3. Pui la loc galeria, constați și evaluezi pagubele draperiilor. Sângele care a picat pe covor de pe mâinile tale se poate șterge ușor cu apă caldă. Aduni repede cioburile de la bibelouri în speranța că mai târziu vei reuși să le lipești.

4. Ia un prosop mare de baie și înfășoară cu atenție pisica în el lăsându-o doar capul în afară. După aceasta ia o bucată de lemn cu care îi deschizi gura pisicuței tale și încerci să îi dai o altă pastilă care va aluneca din partea de sus a bucății de lemn direct în gurița aacesteia.

5 Nu băga în seamă durerile pe care le ai la ochiul stâng. Mai ai destul pastile în cutie.

6. Leagă picioarele pisicuței cu sfoară de iută. Iar după ce ai fixat-o bine pe masă deschide-i gura cu o șurubelnuță mecanică de 12. În timpul asta ai grijă să îți vadă privirea dură și necruțătoare. Cât timp are gura deschisă iei un pai de băut mai larg și îl fixezi în ea, pui pastila, după care sufli cât de tare poți în el.

7. Citești repede prospectul pastilelor pentru a fi sigur că nu sunt dăunătoare pentru om. Bei în cea mai mare grabă o sticlă de bere ca să se ducă tot gustul neplăcut al pastilei.

8. Suni de urgențo la hingheri cărora le promiți o recompensă substanțială pentru prinderea creaturii diavolului. Și apoi suni la un magazin de mobilă pentu a comanda o masă nouă.

9. Strângi din dinți în timpul în care îți sunt cusute toate tăieturile de pe corp. Și nu uita de pastila din ochiul stâng.

10. În drumul de întoarcere spre casă intri în primul magazin de tip Pet Shop și îți cumperi un hamster. E clar că nu ești calificat să crești o pisică.

Sunday, June 19, 2016

Cum Construiesc Olandezii Un TUNEL Pe Sub AUTOSTRADĂ Într-un Singur Weekend !!!

Una dintre problemele majore ale țării noastre sunt drumurile. Aceasta ar spune gurile rele sunt un coșmar, dar nu trebuie să fim așa răi. Este dreptă că șoferii pe bună dreptate sunt nemulțumiți de lipsa autostrăzilor și a drumurilor expres, fără acestea dacă stăm să ne gândim, pentru a traversa dintr-o parte în cealaltă țara noastră poți face aproape o zi. Pare incredibil mai ales în secolul XXI în care tehnologiile în orice domeniu avansează atât de repede.

Ei bine un exemplu am putea să îl luăm de la statele mai dezvoltate membre alături de noi în uniunea europeană. Se pare că în acestea construcția unei autostrăzi, unui drum sau orice ține de acestea este floare la ureche în comparație cu ce se întâmplă la noi când într-un an nu sunt construiți mai mult de 20-30 de kilometri de autostradă.

Olandezii demonstrează măiestria tehnologiilor și a seriozității cu care la ei în țară fac astfel de lucrări. După cum se poate vedea pe imagini pentru a face un tunel pe sub autostradă, acești au nevoie de numai două zile în timpul weekend-ului când aceasta nu este atât de aglomerată și poate fi blocat pe rând câte un sens de deplasare.

Toată lucrarea se desfășoară într-o viteză amețitoare, mai întâi fiind făcut jumătate de tunel într-o singură zi și cealaltă jumătate a doua zi. Oare la noi de ce nu se vrea performanță din partea celor care ne conduc și banii ajung mereu la aceleași firme care trag de timp și nu sunt în stare să asfalteze un drum în câteva săptămâni.

De multe ori am auzit vorbindu-se că suntem nerăbdători și că vrem ca toate lucrurile să fie făcute odată, dar iată că olandezii ne demonstrează că dacă îți dorești poți să faci totul extrem de repede și la același standard ridicat al calității.

Sursa: Youtube.com

”Regele Hagi” A Rămas Cel Mai Bun Fotbailst Român - Fii ATENT Cum Lovește Mingea La 51 De Ani !!!

Suntem mulți probabil cei care încă îl regretăm pe Gheorghe Hagi. Ne-am fi dorit să rămână veșnic tânăr iar cu talentul și ambiția sa să ne califice la turneele finale ale campionatelor mondiale și europene exact așa cum făcea pe vremea când era jucător. Ei bine ceea ce veți vedea în imaginile de mai jos e confirmarea că la 51 de ani Hagi rămâne probabil un fotbalist mai bun decât mulți cei tineri care încă mai practică acest sport.

La unul dintre antrenamentele echipei sale FC Viitorul, Gheorghe Hagi s-a băgat și el printre jucătorii pe care îi îndrumă și a tras câteva șuturi spre poartă cu picorul stâng care l-a consacrat. Evident că execuțiile au fost impecabil, ba mai mult la final a avut o execuție marcă proprie de pe un jalon de fotbal. Momentul a fost apreciat de toți cei prezenți la fața locului iar pe noi ne va face să privim cu tristețe la ceea ce avem astăzi în echipa națională și să ne gândim ce-ar fi fost dacă... Hagi era în echipă.

Gheorghe Hagi s-a născut la data de 5 februarie a anului 1965, în orașul Săcele, județul Constanța. Acesta a fost supranumit ”Regele”, dar pe lângă această titulatură a mai fost cunoscut și sub numele ”Maradona din Carpați”. El rămâne și la atâția ani după retragere cel mai bun marcator al naționalei României cu cele 35 de goluri înscrise. A jucat pentru echipa națională 125 de meciuri într-o perioadă de 17 ani între 1983 și 2000.

După ce a renunțat la cariera de fotbalist acesta a devenit antrenor chiar al echipei naționale pentru ca mai apoi să antreneze echope din Turcia și din România. În prezent acesta deține o academie de fotbal și clubul de primă divizie FC Viitorul, iar pasiunea pentru fotbal se vede din implicarea acestuia în fenomen și dorința de a scoate în față juniori talentați din întreaga țară.

Sursa: Youtube.com

4 Invenții Utile Pentru Orice LACĂT !!!

În ultimele zile pe internet face furori un videoclip ce reunește patru metode foarte interesante de a deschide orice lacăt obișnuit. Acesta a strâns în doar cinci zile peste 8,5 milioane de vizualizări și se anunță ca fiind probabil cel mai viral videoclip al lunii iunie în întreaga lume. Acum aveți ocazia să îl vizionați și voi în cele ce urmează și să lăsați o impresie despre metodele pe care le-ați putut descoperi.

Prima metodă este una destul de interesantă având în vedere că tot ce ai nevoie este o bucățică de tablă și un patent. După ce i-ai dat o formă destul de redusă acelei table încât să pătrundă în orificiul unde se blochează lacătul, trebuie doar să forțezi intrarea acesteia cât mai jos iar la un moment dat vei observa că se va deschide singur.

A doua metodă este de fapt foarte utilă în a îți crea o cheie de rezervă fără să mai mergi la într-un loc specializat unde ai putea plăti o grămadă de bani pentru o astfel de copie. Așadar tot ce trebuie este să încălzești cheia normală care aparține lacătului sau încuietorii, iar după ce ai luat forma ei cu o bucată de scotch, o vei lipi pe aceasta din urmă pe o bucată de tablă și o vei decupa după bunul plac pentru a obține acea copie fidelă de care ai nevoie atunci când o rătăcești pe cealaltă.

A treia invenție este una utilă când vrei să te închizi în cameră și să nu fii deranjat. Poți tăia o furculiță exact cum vei vedea în imagini și îți vei crea propriul tău sistem de blocat ușile interioare ale casei tale.

Ultima parte îți va arăta ceva ce probabil ai mai văzut și într-un articol precedent. Cum se poate deschide orice lacăt obișnuit cu ajutorul a două chei fixe de mărimi apropiate. Trebuie precizat că toate aceste invenții sunt pentru propriile încuietori și pentru lucrurile personale nicidecum pentru cele ale oamenilor din jurul vostru care nu vă aparțin.

Sursa: Youtube.com

METODA Asta E GENIALĂ !!! Cum să îndrepți coada unui porc dintr-o mișcare !!!

Porcul este la ora actuală probabil cel mai indispensabil animal pentru oameni asta datorită faptului că reprezintă una dintre principalele surse de carne necesare pentru hrana pe care o consumăm zi de zi. Dar ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos nu are legătură cu această ”atrocitate” cum o consideră mulți.

În aceste imagini puteți să vedeți un bărbat care încearcă să le explice prietenilor aflați la ferma sa că procii nu au întotdeauna coada în spirală și că aceasta se poate îndrepta printr-o singură mișcare. Ei bine dacă la început toți au părut că nu cred așa ceva, iată că după ce le-a arătat cum se face aceștia s-au amuzat teribil. Trebuie precizat că perioada pentru care coada rămâne dreaptă total este relativ scurtă, ea revenind mai apoi la forma care a consacrat-o de mii de ani.

Porcul este de fapt alături de câine animalul cu cea mai mare vechime ce se află alături de om. Acesta se pare că a fost domesticit în urmă cu aproximativ 9000 de ani. Numărul porcilor din întreaga lume este de aproximativ 900 de milioane. Așadar există un porc la 8 oameni. Hrana consumată de porci poate fi atât de origine vegetală cât și de origine animală astfel că porcul este un animal omnivor.

Durata de viață a unui astfel de exemplar dacă nu luăm în calcul sacrificarea lui poate fi de până la 12 ani. Pe întinsul globului pământesc în afara celor care sunt vegetarieni și nu consumă carne de nici un fel, există religii care interzic consumul carnii de porc. Pentru mulți pare greu de crezut dar se poate trăi și fără produsele preparate din carne de porc.

Sursa: Youtube.com

Primul Camion AUDI !!! Stai Să Vezi Cum Arată Cu Adevărat !!!

Audi este unul dintre cei mai cunoscuți producători de automobile din întreaga lume. Acesta își are cartierul general în orașul Inglostadt, din Germania. Brandul Audi este o societate pe acțiuni deținută în prezent de către grupul Volkswagen. Pe piața auto aceștia sunt încadrați ca fiind producători al automobilelor de lux, încercând astfel să cucerească din piața mult mai cunoscutelor BMW și Mercedes-Benz.

Sloganul celor de la Audi este ”Progres prin tehnică”, iar ei se pare că se vor concentra în perioada următoare și spre o altă arie de acoperiere a autovehiculelor și anume cea a camioanelor. Exemplul cel mai grăitor îl veți găsi în imaginile din videoclipul de mai jos în care veți vedea primele prototipuri ale mărcii.

Dorința celor de la Audi a fost de a crea un autocamion care să fie electric în totalitate iar prin aceasta să revoluționeze practic rețeaua de transport marfă din întreaga lume prin implementarea unor costuri privind transportul de câteva ori mai mici decât cele care sunt practicate în prezent pe autocamioanele cu combustibil.

După cum se poate vedea designul și aerodinamica acestora sunt parcă desprinse din filmele științifico-fantastice. Dacă proiectele celor de la Audi vor prinde contur și vor fi produse în serie astfel de autocamioane atât de transport marfuri obișnuite cât și de transport al materialelor inflamabile atunci putem spune că va deveni cel mai bun producător în acest domeniu, trecând mult peste cei de la Volvo care în prezent se prezintă ca fiind un lider suprem în ceea ce privește tehnologia și inovația autocamioanelor.

Sursa: Youtube.com

Monday, June 13, 2016

MORI DE RÂS !!! Bancuri, Bancuri, Bancuri... - Distribuie Mai Departe Pe Facebook Și Prietenilor Tăi !!!

Soția era în casă cu amantul ei, un tip bune făcut când la ușa casei suna soțul un bărbat prăpădit și vai de el.

Amantul îi deschie și îl întreabă ce vrea iar soțul răspunde:

- Păi știi eu locuiesc aici, am venit să mănânc.

Amantul:

- Așteaptă puțin! Se întoarce în casă vorbește cu soția și iese din nou la ușă:

- Ciorbă de ieri, mănânci?

Soțul:

- Da, da.

Amantul:

- Atunci vino mâine !

Consiliul local al unui orășel a observat faptul că cel mai bun avocat din oraș nu a donat niciodată un leu în scopuri caritabile. Primarul se hotărăște să-l cheme la el în birou și să-l convingă să facă o donație substanțială.

- Domnule avocat, am aflat că veniturile dumneavoastră se ridică la peste 600.000 de euro anual. În ciuda acestui fapt, niciodată până acum nu ați donat vreun ban comunității noastre.

- Dacă tot ați stat și ați pierdut timpul căutând informații despre veniturile mele, atunci de ce nu ați observat că mama mea este foarte bolnavă, iar medicamentele de care are nevoie lună de lună depășesc desconsiderat pensia ei amărâtă/

- Nu... a răspuns primarul ușor jenat.

- În al doilea rând nu știu dacă ați căutatsă vedeți că fratele meu mai mare este veteran de război și a rămas în urma acestuia într-un scaun cu rotile, iar pe deasupra este și orb.

Primarul nu știe cum să reacționeze și începe să își ceară vizibil jenat scuze, dar este întrerupt de către avocat care zice:

- În plus, sora mea mai mică a murit într-un grav accident chiar în orașul nostru și a lăsat în urma ei trei copilași orfani.

Primarul extrem de umilit începe să se scuze și mai mult:

- Nu am știut toate aceste lucruri, vă rog frumos să mă scuzați...

Avocatul nu se oprește aici și continuă:

- Nu văd de ce v-aș da dumneavoastră din banii mei, dacă nu le dau nici lor...

Bancul numărul 3

Soțul se juca alături de fiica sa de numai 5 anișori. După un timp fetița se așează pe scaun și spune:

- Gata, ajunge, pe mine mă doare capul.

Soțul surprins de reacția fetiței se întoarce mirat spre soție:

- Pe voi vă învață din copliărie să spuneți asta ?

Bancurile Zilei !!! Râzi Cu Lacrimi !!! Distribuie Mai Departe Prietenilor Tăi !!!

Un fată se căsătorește. Maică-sa îi zice înainte de nuntă:

- Fata mea, atunci când vei merge seara la culcare cu soțul tău, să nu îți dai jos toate hainele. În fiecare femeie trebuie să rămână o doză de mister.

După câteva săptămâno de la nuntă tânărul soț își întreabă soacră:

- Mamă soacră, fata ta este nebună la cap?

- De ce zici asta ?

- Păi de ce se culcă în fiecare seară cu căciula pe cap?

Directorul unei societăți comerciale apelează la psihologul firmei pentru a-l ajuta în alegerea unei noi secretare la biroul său. Psihologul profită de această ocazie pentru a-și pune în aplicare și a demonstra cât de eficientă este metoda sa modernă.

Acesta le va întreba pe candidatele la postul de secretară ”Cât fac doi și cu doi?”. Prima fată venită la interviu răspunde imediat.

- Patru.

A Doua stă și se gândește câteva clipe înainte să dea răspunsul și apoi zice:

- Cred că douăzeci și doi.

A treia răspunde hotărât:

- Poate să fie patru dar poate să fie și douăzeci și doi.

După ce candidatele sunt poftite în afara încăperii pentru a aștepta răspunsul final, psihologul se întoarce triumfător către șeful lui și zice:

- Vedeți dumneavoastră câte lucruri ați aflat despre fiecare dintre aceste fete venite la interviu din întrebările mele. Prima fată a dat răsăunsul care era evident fără să stea nici un pic pe gânduri. A doua candidată a fost mai subtilă, dar a avut o ezitare. A treia a acționat extrem de hotărâtp și s-a gândit la toate posibilitățile. Ei acum tre să îmi spuneți pe care o preferați dintre ele?

Șeful nu stă prea mult pe gânduri și zice:

- O voi angaja pe blonda înaltă cu fustă mini !

Două blonde se aflau într-o călătorie cu trenul. În compartiment alături de ele călătorea un bărbat destul de în vârstă cu barbă. Una dintre blonde îi șoptește alarmată celelilalte:

- Uite fată,... asta este Mircea cel Bătrân.

- Ești proastă fată, Mircea cel Bătrân e mort de câteva veacuri.

În câteva clipe apare un alt tip care intrând în compartiment îl salută pe bătrân.

- Ciao, Mircea... ce mai faci bătrâne? Nu te-am mai văzut de sute de ani...

La care prima blondă:

- Care este proasta acum?

Sunday, June 12, 2016

Bancurile Zilei !!! Distribuie Prietenilor Să Se Binedispună Și Ei !!!

Un cuplu într-o mașină pe serpentine...

Soția: - Dragul meu doresc să divorțez și motivul va fi impotența ta...

El calm, mărește viteza...

Soția: - La partaj voi cere casa, custodia copiilor, conturile din bancă și o pensie alimentară foarte mare...

El mărește viteza...

Soția: - Bine dar tu nu-ți dorești nimic?

Soțul: - Am tot ce îmi trebuie acum...

Soția: - Bine dar ce ai tu și eu nu am ?

Soțul: -... AIRBAG !!

Erau odată un șoricel și o șoricioaică. Cei doi se întâlnesc la o cale ferată. Fiecare dintre ei stătea de partea cealaltă a liniilor. La un moment dat șoricioaica strigă către șoricel:

- Hei tu, vino încoace să facem ceva împreună!

Acesta auzind bucuros se și gândea deja ce o sa facă cu șoricioaica. Se uită stânga dreapta, vrea să treacă calea ferata dar când ajunge la șoricioaică trece un tren cu viteză și îi taie o bucățică scurtă din coadă. A doua zi șoriceii se întâlnesc tot în dreptul căii ferate. Aceasta îl cheamă din nou pe șoricel la ea. El trece dar trenul din nou vine cu viteză și îi mai taie o bucată din coadă. A treia zi povestea se repetă, șoriceii se întâlnesc, el trece liniile ferate și trenul îi taie ultima bucățică din coadă. A patra zi șoricelul nu mai trece calea ferată și o roagă pe aceasta să vină la el de data asta. Șoricioaica acceptă și se gândește cum să facă să nu îi taie și ei trenul codița, așa că bagă coada între picioare și o ia la fugă spre șoricel. Trenul trece și îi taie acesteia capul.

Morala poveștii este: Atunci când femeile au ceva între picioare își pierd capul...

Un șoricel alerga într-un suflet să scape de pisica ce voia să îl prindă și să îl mănânce. Ajunge la un moment dat în dreptul unui grajd cu vite și intră înăuntru. Acolo găsește o vacă și îi zice:

- Vaco ajută-mă te rog să scap de pisică, ascunde-mă repede!

- Unde să te ascund măi șoricelule?

Stă vaca se gândește și îi vine ideea. Se balegă pe șoricel. După câteva momente apare și pisica.

- Vaco zi-mi repede unde e nenorocitul ala de șoarece?

Vaca dă din umeri și răspunde:

- Nu am văzut nici un șoarece, dacă nu mă crezi uită-te pe aici.

Se uită pisica ce se uită și vede ieșind din grămada de balegă o codiță de șoarece.

Morala numărul 1: Nu oricine te bagă în rahat îți vrea și răul.

Morala numărul 2: Nu oricine te scoate din rahat îți vrea și binele.

Morala numărul 3: Dacă tot intri în rahat măcar întră cu totul.

Dovada CLARĂ Că La 11 Septembrie 2001 Nici Un Avion Nu A Lovit Turnurile Gemene !!!

Una dintre cele mai negre zile din istoria modernă este considerată data de 11 septembrie 2001. Atunci în Statele Unite ale Americii a început o nouă era, dacă lucrurile păreau liniștite până atunci și totul mergea ca pe roate neexistând nimic care să amenințe buna desfășurare a vieții în cea mai puternică națiune a lumii, iată că toate astea au fost spulberate.

Mai multe avioane de linie au fost deturnate aproape simultan, iar două dintre ele au lovit simbolurile de până atunci ale americanilor, turnurile gemene de la World Trade Center. După acest incident au pornit o campanie în forță de pedepsire a vinovaților toate culminând cu intervențiile din Afganistan și purtarea unui adevărat război în acea zonă.

Ei bine deși pare că în aceste evenimente părțile care fac parte din ele sunt cunoscute drept agresori și agresați, misterele legate de ceea ce s-a petrecut atunci planează și astăzi în spațiul public. Mulți nu sunt convinși că acolo a fost o mână externă, iar alte teorii conspiraționiste țin să spună că nici un avion nu a fost deturnat în acea zi fatidică.

Mulți spun că exploziile auzite atunci în interiorul World Trade Center sunt de departe cauzate de altceva decât de avioanele care ar fi putut lovi clădirile simbol. Ei bine imaginile prezentate de acest bărbat par să vină să confirme acest lucru. La o analiză atentă a videoclipurilor date în presă de către oficialitățile americane se pare că imaginile au fost editate în prealabil și adevăratele avioane nu ar fi existat ci filmările ar fi fost făcute special ca să inducă această idee.

Probabil mult timp înainte vor exista astfel de dileme și de suspiciuni mai ales că nu a fost prezentat niciodată un raport foarte clar în privința tuturor lucrurilor petrecute în ziua de 11 septembrie 2001

Sursa: Youtube.com

A Pus 60 De Cutii Una Peste Alta Ca O Ciupercă, Dar Stai Să Vezi Când Le Aruncă În Aer !!!

Colin Furze este un bărbat din Marea Britanie care a ajuns cunoscut pe internet datorită invențiilor sale făcute în curtea proprie. Ei bine acesta a revenit cu un nou proiect pentru a sărbători cei 3 milioane de subscrieberi pe care canalul său de Youtube i-a atins săptămâna trecută. Trebuie să vedeți neapărat imaginile de mai jos pentru a vă da seama de ce e înstare omul acesta.

În primul rând ceea ce veți vedea nu este recomandat să puneți în practică la voi acasă sau în orice alt loc public pentru că poate ieși un dezastru de zile mai ce se poate lăsa chiar și cu victime în afară de daunele material. Așadar Colin este ”expert” în astfel de experiment ne fiind prima dată când se joacă cu ”focul”.

Acesta a luat 5000 de artificii și le-a asambalat într-o ciupercă imensă. Dar pentru a crea un efect cât mai minunat nu le-a dat foc de la nivelul pământului cum ar fi fost în momd obișnuit cazul ci le-a ridicat la aproximativ 12 metri deasupra cu brațul unei auto-macarale. Ei bine abia atunci totul a fost gata pentru spectacolul ce a urmat.

Și a fost spectacol bineînțeles. Momentul ales pentru a ”detona” cele 5000 de artificii a fost noaptea pentru ca filmarea să fie mult mai spectaculoasă și culorile să se vadă în toată splendoarea lor. Acesta a spus că tot experimentul a fost considerat de el un adevărat succes și că se gândește ca pe viitor să creeze un asemenea eveniment public, cu mult mai multe artificii și care să fie în același timp extrem de sigur pentru cei care participă la el. De altfel partea ce ține de siguranță este singurul obstacol care îl împiedică deocamdată să își ducă la bun sfârșit planul acesta.

Sursa: Youtube.com

Arogantu Cu Șapcă Îl Provoacă Pe Pișpirică La Skandenber - Stai Să Vezi Umilință Ce-și Ia De La El

Skandenbergul este un sport extrem de cunoscut la nivel mondial care are ca scop măsurarea forței în braț a oponenților. Chiar dacă la început acesta era privit drept un duel pentru a arăta supremația unuia sau a celuilalt în ceea ce privește forța în brațe, în zilele noastre skandenbergul se desfășoară într-un cadru profesionist și sunt organizate competiții ca pentru oricare sport, campionate mondiale, campionate europene.

În țara noastră acest sport a fost mai puțin cunoscut până când în urmă cu câțiva ani Ion Oncescu, multiplu campion mondial și european al acestei discipline a făcut câteva întreceri interne cu scopul de promovare în rândul tinerilor a acestuia. Memorabilă rămâne ziua în care el a făcut skandenberg cu peste 1000 de oameni la rând, arătându-și nu atât forța în braț ci mai degrabă tehnica impecabilă pe care o are în acest sport.

Mulți spun cu cât ai brațele mai mari cu atât ești mai puternic în ele, ei bine skandenbergul vine să dărâme acest mit și veți putea observa o demonstrație chiar în imaginile din videoclipul de mai sus care sunt mai mult decât grăitoare.

Întâmplarea are loc în cadrul unui concurs internațional de skandenberg.Un tânăr bine făcut îl provoacă pe un multiplu campion de skandenberg. Chiar dacă tipul cu șapcă pare destul de forțos și fioros priviți ce înseamnă tehnica și cum campionul nostru care pare un pișpirică pe lângă el reușește la propriu să îl umilească. Așadar se confirmă și vechiul proverb românesc cum că ”buturuga mică răstoarnă carul mare” ei bine în skandenberg acest lucru se întâmplă mai des decât te-ai aștepta.

Sursa: Youtube.com

Lenovo INVENTEAZĂ Primul SMARTPHONE Brățară - Fii ATENT Cât De Șmecher Este !!!

Probabil una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului 21 o reprezintă smartphone-ul. Până la apariția acestuia viața părea ”fără sens”, mai ales că apariția lui te scutește de a mai lua după tine o grămadă de lucruri voluminoase. Nu ai nevoie de laptop pentru a naviga pe internet, nu mai ai nevoie de cameră video sau foto pentru a face poze, nu mai ai nevoie de un telefon separat, de agendă... într-un cuvânt e indispensabil vieții noastre în momentul de față.

Tehnologia acestor tipuri de telefoane inteligente, avansează într-un ritm amețitor iar unii producători deja au început să se gândească la un asemenea smartphone ca la ceva ce în curand nu va mai ocupa un loc în plus în mâinile sau buzunarele posesorilor ci va fi una cu ei. Ei bine pentru asta primul pas l-au gândit cei de la Lenovo care vin cu o super inovație în domeniul smartphone-urilor.

Chiar dacă ne-am fi așteptat ca o asemenea invenție să vină din partea celor de la Apple sau de la Samsung, cei doi giganți care se luptă pentru primul loc pe piața telefoanelor inteligente, ei bine din urmă apar producători precum Lenovo care vin cu ceva în plus cu o gândire superioară și iată că aduc în fața dumneavoastră un produs revoluționar.

Acesta este primul smartphone ”Brățară”. Pare greu de crezut, dar ecrane flexibile s-au mai văzut la telefonul mobil, ei bine acum acest ecran flexibil este integrat într-un dispozitiv care se mulează după mâna dumneavoastră și veți avea astfel telefonul mobil ca brățară fără să mai fie nevoie să vă preocupați de buzunarele hainelor dumneavoastră. Interesant nu-i așa? Urmăriți întreaga prezentare și vă veți convinge de acest lucru.

Distribuie mai departe și prietenlor dacă ți-a plăcut acest videoclip.

Sursa: Youtube.com

Primele IMAGINI COLOR De La Explozia ATOMICĂ De La HIROȘIMA !!!

6 August 1945 este o zi ce va rămâne pentru totdeauna în istorie. Este probabil una dintre cele mai triste zile din întreaga existență a umanității. La orele 8:15 ale dimineții un avion de tip B29 a lansat prima bombă atomică pe un oraș locuit. Hiroșima a devenit în câteva secunde un adevărat cuptor în care au pierit peste 80 de mii de oameni iar numărul victimelor până la sfârșitul anului datorate radiațiilor și rănilor severe a crescut la 166 de mii.

Clădirile orașului au fost distruse în proporție de 70% definitiv. Lumea întreagă a condamnat acest act împotriva umanității dar la vremea respectivă lucrurile erau în plină desfășurare astfel că numai după trei zile o a doua bombă atomică avea să mai distrugă un oraș și să îl trimită direct în istorie, orașul japonez Nagasaki.

Multe imagini au fost prezentat din timpul acestui bombardament atomic iar cele din interiorul Hiroshimei sunt de-a dreptul cutremurătoare pentru că arată pur și simplu ca un iad pe pământ cu oamenii pur și simplu prăjiți de suflul exploziei și multe astfel de orori. Ei bine de partea cealaltă americanii dețin și ei imagini care arată cum a fost văzută explozia primei bombe atomice din avion.

Aceste imagini le puteți urmări și dumneavoastră în premieră mai ales că ele au fost editate și reflectă color exact ceea ce s-a întâmplat în acea dimineață tragică a zilei de 6 august 1945. Este impresionant cât de puternică a putut fi explozia și asta se poate vedea și din norul ciupercă ce se ridică imediat după ea de-asupra orașului.

Sursa: Youtube.com

Saturday, June 11, 2016

Cum arăta România în anul 1933 - Imagini UNICE cu țara noastră !!!

Unul dintre lucrurile cele mai dureroase este negarea originilor. Cred că ați fost și dumneavoastră în situația în care să auziți conaționali de-ai noștri care se dezic întru totul de România. Fie că au sau nu dreptate un lucru trebuie reținut locurile natale și istoria acestora nu pot fi negate el fac parte din ceea ce te definește pe tine ca om și dacă le negi este ca și cum ți-ai nega identitatea.

Chiar dacă România actuală este blamată de mulți și de multe ori pe bună dreptate nu trebuie să uităm indiferent de vremurile pe care le trăim că acest popor a fost întotdeauna unul minunat. Dovadă acestui lucru îl puteți vedea în cele ce urmează într-un colaj cu imagini grăitoare despre România și frumusețile ei pitorești.

Albumul acesta fotografic datează din anul 1933, o perioadă în care parcă se uitaseră toate lucrurile rele pe care le adusese primul război mondial, iar lumea își trăia viața în simplitate și armonie cu cei din jurul lor. Pur și simplu minunat cât de grăitoare sunt aceste imagini și cât de neobișnuite par plaiurile noastre mioritice față de zilele noastre în care aglomerația și tumultul pare să ne fi cuprins viețile.

Autorul albumului este un fotograf de origine germană Kurt Hielscher care a călătorit în majoritatea țărilor europene la vremea respectivă dar care s-a declarat cel mai mult impresionant de tradițiile românești. Hielscher a fost invitat la vremea respectivă de guvernul României să facă acest tur al țării, iar un scriitor cunoscut l-a întrebat ”de ce își pierde timpul cu o asemenea lucrare și mai ales ce crede că va găsi deosebit în România?”. Priviți în cele ce urmează imaginile minunate care au fost răspunsul lui Kurt.

Cum Arată CAUCIUCURILE Viitorului !!! Fii ATENT Cât De Șmechere Sunt Drăciile Astea !!!

Este clar pentru toată lumea că tehnologia avansează în zilele noastre în orice domeniu absolut amețitor. Acest lucru poate fi observat prin invențiile care mereu vin să rezolve problemele întâmpinate de descoperirile anterioare. Ceea ce veți vedea în imaginile din videoclipul de mai jos poate fi catalogat ca o reinventare a roții.

Una dintre principalele probleme ale șoferilor o reprezintă cauciucurile. Acestea se sparg atunci când ți-e lumea mai dragă și să fim serioși nu poți urca borduri prea abrupte cu ele, vei avea probleme foarte mari când vei întâmpina obstacole solide pe drum iar de gropi ce să mai spunem. Ei bine toate aceastea vor lua sfârșit în viitorul apropiat.

Tehnologia pe care o vedeți a fost dezvoltată în special pentru vehiculele militare pentru că acestea să poată să ajungă la destinație trecând prin orice tip de teren. După cum se poate vedea în testul făcut un obstacol din piatră este trecut fără probleme de noua roată adaptabilă la orice teren. Mai mult decât atât șoferul vehiculului nu va mai simți nici un discomfort atunci când va trece peste aceste obstacole, mișcarea mașinii va fi cât mai fluentă.

Domeniul militar este probabil cel în care în ultmii ani s-au direcționat fonduri speciale pentru dezvoltarea tehnologiilor care uimesc zi de zi. Aceste sume cunoscute sunt completate de o mulțime de sume necunoscute pe care statele care participă în această luptă de dezvoltare a tehnologiilor militare nu le fac publice pentru a nu da de bănuit adversarilor în ce stadii se află cu anumite cercetări sau numărul echipamentelor de care dispun.

Sursa: Youtube.com