Monday, October 10, 2016

Ultima Întrebare Pe Care Au Primit-o Hillary Clinton și Donald Trump În Confruntarea De Aseară Le-a Dat ȘAH MAT !

Aseară a avut loc cea de-a doua confruntare dintre principalii candidați la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump și Hillary Clinton. Cei doi au scos toate armele pe masă în această confruntare, ba mai mult decât atât s-au amenințat pe rând cu închisoarea. Ce să mai pare că ne întoarcem în timp în România anului 2000 când Nea Nelu' îi ținea piept Tribunului dezlănțuit care amenința că îi va executa pe corupți pe un stadion.

Trecând peste toate amenințările momentul cheie al confruntării a venit la finalul dezbaterii. Întrebarea finală a fost pusă de un simplu alegător, nehotărât în momentul de față cu cine să voteze dintre ce doi. Ei bine acesta i-a întrebat pe ambii candidați dacă au măcar un singur lucru bun de spus despre adversarul lor din această bătălie. Întrebarea pare să îi fi amuzat și surprins în același timp pe aceștia dar răspunsurile au fost unele destul de diplomate.

Hillary Clinton a spus că îi apreciază copii lui Donald Trump și a făcut așa o scurtă pledoarie pentru aceștia în fața tatălui lor care s-a simțit mândru de ceea ce a auzit. De partea cealaltă Trump a precizat că o apreciază pe Hillary pentru ambiția ei de a nu renunța niciodată și spiritul de luptătoare.

Deși lucrurile par să se fi terminat într-o atmosferă mai relaxată decât au început în câteva zile va avea loc și confruntarea finală în care sunt convins că se vor arunca în luptă toate armele pentru că fiecare dintre cele două tabere își doresc nespus de mult victoria. Până vom vedea cine v-a ieși câștigător din această luptă care pare că se duce umăr la umăr rămâne să urmărim evoluția în continuare a celor doi contracandidați.

Sursa: Youtube.com

No comments:

Post a Comment